Tot marţi, în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Călinești au depistat un bărbat de 48 de ani, din Beleți-Negrești, care conducea un autoturism, pe DJ 739, pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Vasile B., de 48 ani, nu deținea permis de conducere, în plu era şi beat, având o îmbibație alcoolică de 0,98 mg/litru alcool pur în aerul expirat. După ce a suflat în etilotest bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului. Dacă va fi găsit vinovat riscă maxim 5 ani de închisoare.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro