Au început înscrierile pentru examenul de detectiv

0

Persoanele interesate de obţinerea atestatului de detectiv particular pot depune la sediul I.P.J.Argeş, până pe 21 februarie, inclusiv, dosarele. Examenul va avea loc pe 14 martie la ora 10.00, la sediul acestei instituţii.

Examenul pentru obținerea atestatului de detectiv particular va consta într-o probă scrisă, eliminatorie, precum și în susținerea unui interviu. În funcție de rezultatele obținute, candidații vor fi declarați admis sau respins.
Dosarul personal al candidatului trebuie să conțină următoarele:
a) cerere înscriere;
b) curriculum vitae;
c) actul de studii, în original și în copie, sau, dupa caz, adeverința din care să reiasă îndeplinirea unei funcții de polițist ori lucrător în cadrul unor instituții publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice sau securității naționale, conform art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea 329/2003;
d) actul de absolvire a unui curs de specialitate, în original și în copie, conform prevederilor art. 6 alin. (1) lit. d) din Legea 329/2003, distinct de documentul prevazut la art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea 329/2003, cu excepția absolvenților unei școli postliceale de detectivi;
e) certificat medical și certificat de atestare psihologică, eliberate de o unitate sanitară specializată, respectiv de un laborator autorizat (cu termen de valabilitate 6 luni de la data emiterii);
f) declarație din care să rezulte că îndeplinește condiția prevazută la art. 5 alin. (1) lit. e) din Legea 329/2003 (nu desfășoară o activitate care implică exercițiul autorității publice);
g) dovada achitării tarifului pentru susținerea examenului de atestare a cunoștintelor, stabilit în conformitate cu dispozitiile legale (tariful este în valoare de 292 de lei și se achită la sediul I.P.J. Argeș – Serviciul Financiar).
Mai trebuie știut ca adeverința din care să reiasă îndeplinirea unei funcții de polițist ori lucrător în cadrul unor instituții publice cu atribuții in domeniul apărării, ordinii publice sau securității naționale, conform art. 6 alin. ( 1) lit. c) din Legea 329/2003, va fi solicitată de către comisia de evaluare a dosarelor, dar pentru acest demers este necesar a se menționa de către candidat intituția publică cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice ori securității naționale în care acesta și-a desfășurat activitatea.
Relaţii suplimentare pot fi obţinute de la Inspector principal de poliție Tudor Paul Ionuț, la nr. de telefon 0248/607000, interior 20161.
S. Mihai

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.