Casă distrusă de incendiu la Rătești!

0

În cursul nopții de marți spre miercuri, o casă din comuna Rătești, satul Pătuleni a fost mistuită în urma unui incendiu puternic. Pompierii nu au putut să salveze imobilul, dar au reușit să oprească extinderea focului la o altă casă din aceeași curte. M.S.

„În jurul orei 04:20, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din Pătuleni.

Către locul solicitării s-au deplasat în cel mai scurt timp posibil pompierii de la Detașamentul Bradu cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării au constatat că arde generalizat o locuință pe o suprafață de aproximativ 60 mp.

În urma manifestării acestuia, a ars generalizat locuința la care a izbucnit, iar prin intervenția operativa a pompierilor s-a evitat propagarea flăcărilor la o casă aflată în imediata apropiere.

Paramedicii SMURD au asistat o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 60 de ani, care a suferit un atac de panică.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: conductor, cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată”, au anunțat reprezentanții ISU Argeș.