Se majorează indemnizațiile primarilor

0

CCR a respins, marţi, cu unanimitate de voturi, sesizarea USR şi Forţa Dreptei privind legea care majorează salariile aleşilor locali, depusă în octombrie anul trecut. În urma deciziei judecătorilor CCR, se dă undă verde pentru majorarea cu până la 2.000 de lei a indemnizaţiilor primarilor şi preşedinţii de consilii judeţene. Judecătorii CCR au amânat verdictul de mai multe ori, în ultimele luni. Preşedintele Curţii Constituţionale, Marian Enache a declarat după şedinţă că decizia judecătorilor Curţii a constat în respingerea criticilor de neconstituţionalitate la proiectul de lege. ”În aceste condiţii, consecinţa soluţiei adoptate de Curte constă în faptul că aplicarea modului de calcul pentru indemnizaţiile primarilor şi consilierilor locali este constituţională. Votul Curţii a fost cu o mare majoritate. Prin urmare, legea declarată constituţională, în mod procedural, e înaintată preşedintelui care urmează să fie înaintată preşedintelui României, care urmează să o promulge, evident în condiţiile în care nu formulează solicitare de reexaminare”, a spus preşedintele CCR.