Vineri dimineață a avut loc, în comuna Morărești, la Dedulești, pe DN 7, un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un camion. La fața locului au intervenit polițiștii, pompierii de la Detașamentul Pitești și Punctul de Lucru Tigveni , un echipaj SMURD și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Echipajele medicale au monitorizat patru victime, doi adulți și doi minori, pacienții fiind transportați la spital, au transmis reprezentanții ISU Argeș.
Paramedicii SMURD au preluat o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 70 de ani, care a suferit multiple traumatisme, ceilalți răniți fiind preluați de echipajele SAJ.