Traficanți săltați pentru drogurile din licee!

0

Ample percheziții au fost organizate, ieri dimineață, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism și ofițerii Brigăzii de Combaterea Criminalității Organizate Pitești. Au fost, în total, 19 percheziții și 14 suspecți au ajuns la audieri. Ancheta a fost demarată după ce a avut loc crima, din Pitești, în care și-a pierdut viața omul de afaceri Cornel Diaconescu. Unii dintre traficanți sunt cei care i-au vândut droguri minorului, de 16 ani, care și-a ucis tatăl și a dat petreceri în casă, timp ce cadavrul părintelui era acoperit cu haine în bucătărie.
Ziua de ieri a început cu percheziții, în Pitești, Câmpulung, Curtea de Argeș și Mioveni, la locuinţele a 14 persoane, bănuite de trafic de droguri de mare risc, de risc, precum și de trafic de substanțe cu efect psihoactiv – NPS. Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, au efectuat 18 percheziţii domiciliare. Oamenii legii au făcut, inițial, 17 deschideri și au dus o parte dintre suspecți la audieri. Pe măsură ce au obținut noi informații despre traficanți, oamenii legii au mai efectuat o percheziție. În cele din urmă la audieri au ajuns în jur de 30 de persoane, o parte având calitatea de martori.

Cumpărau marfa online

Anchetatorii au stabilit că de anul trecut până în prezent cei 14 suspecți cu vârste cuprinse între 17 și 43 de ani, au vândut stupefiante elevilor din mai multe licee din județ, profitând de vulnerabilitatea vârstei minorilor. Suspecții au cumpărat din străinătate droguri, online, pe care le achitau în cryptomonede. Multe dintre ele erau droguri noi, sintetice, extrem de periculoase , care crează dependență rapid. Traficanții aveau clienți direct din licee, dar mai stăteau și în preajma unităților de învățământ să își vândă „marfa”. Anchetatorii au stabilit că substanţele psihoactive erau comercializate cu sume cuprinse între 100 și 150 de lei gramul.

Un client de-al traficanţilor şi-a ucis tatăl

La descinderi au fost descoperite aproximativ 100 de grame de fragmente vegetale și substanțe ce par a fi NPS-uri şi aproximativ 130 de grame de substanță cristalină susceptibilă a fi droguri de mare risc. Oamenii legii au ridicat în jur de 45.000 de lei, aproape 1.500 de euro, un autoturism, precum și ustensile folosite la porționarea de droguri, telefoane, arme albe și cu aer comprimat, dar și alte bunuri cu valoare probatorie. În timpul cercetărilor, înainte de percheziţii oamenii legii au mai ridicat aproximativ 1 kilogram de substanțe cu efect psihoactiv. Cercetările au fost demarate după ce un minor în vârstă de 16 ani, elev la un liceu din Piteşti, şi-a ucis tatăl. Minorul era dependent de droguri şi se spune că atunci când a comis crima era sub influenţa substanţelor psihoactive. Unii dintre traficanţii care au ajuns ieri la audieri îi furnizau droguri tânărului acuzat de crimă şi altor prieteni ai acestuia. La închiderea ediţiei noastre audierile nu erau finalizate. M.Sandu