Acasă Ştiri On-Line A murit și fratele lui Constantin Nicolescu

A murit și fratele lui Constantin Nicolescu

1

O nouă pierdere grea suferită de familia Nicolescu! Vineri, la o zi de la înmormântarea lui Constantin Nicolescu fost președinte al Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, a murit și fratele său,  Valerică Nicolescu. M.S.

Valerică Nicolescu s-a născut pe 4 octombrie 1933, în comuna Mihăești, județul Argeș. A fost primar al orașului Slatina și al Piteștiului, fiind cel care a inaugurat prima ediție a Simfoniei Lalelelor din Pitești.

Pe lângă faptul că a contribuit la modernizarea Piteștiului, acesta a făcut primul import de lalele din Olanda.

Vestea trecerii sale în nefiinţă a fost dată de primarul Cristian Gentea care a scris pe pagina de Facebook:

„Am primit cu tristețe vestea legată de trecerea în neființă a celui care a fost Valerică Nicolescu, fost primar al Piteștiului din 1974 până în 1982, fost consilier local în perioada 2000-2008.
L-am cunoscut foarte bine, am colaborat în CL Pitești, iar în ultima perioadă am menținut legătura cu dumnealui. Ne auzeam an de an, la ceas aniversar.
Valerică Nicolescu a contribuit la modernizarea Piteștiului, având un rol important în ceea ce a început să fie Simfonia Lalelelor, reușind primul import de lalele din Olanda.
Dumnezeu să îl odihnească și sa îl așeze lângă fratele dumnealui, Constantin Nicolescu!
Condoleanțe familiei îndurerate!”
Jojobet GirişnieuwsmatbetLaatste nieuwsultrabetjojobetomeglematbetgrandpashabetjojobetMadridbetJojobetjojobetJojobetjojobetHoliganbetjojobetJojobetjojobetjojobetcasibomcasibomcasibomcasibomcasibom girişşanlıurfa haberümraniye escortBetpasultrabetbetcioHoliganbetGrandpashabetHoliganbetHoliganbetHoliganbetjojobet girişjojobet girişjojobet