Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a prezentat, sâmbătă, echipa României pentru Jocurile Europene de la Cracovia Malopolska (21 iunie – 3 iulie) care cuprinde 150 de sportivi, 74 la feminin, 76 la masculin, la 18 discipline sportive.
În cadrul evenimentului desfăşurat la Sala Polivalentă din Complexul Olimpic ‘’Sydney 2000’’ de la Izvorani, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat că aceasta este cea mai numeroasă delegaţie a României de la o ediţie a Jocurilor Europene.
Jurământul sportivilor fost depus de cel mai titrat sportiv al delegaţiei, Cătălin Chirilă, campion mondial şi european la canoe în 2022. De altfel, canoistul Cătălin Chirilă va fi alături de atleta Bianca Ghelber portdrapelul României la ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene 2023. Reprezentanţii României vor concura la atletism, badminton, baschet, box, ciclism, judo, kaiac-canoe, karate, rugby, sărituri cu schiurile, sărituri în apă, scrimă, taekwondo, tenis de masă, teqball, tir cu arcul, tir sportiv, triatlon. Piteștiul va fi reprezentat la competiția din Polonia de judoka Florentina Ivănescu și Alexandru Raicu. La precedenta ediţie a Jocurilor Europene, Minsk 2019, România a ocupat locul 26 în clasamentul final pe naţiuni, cu 10 medalii, dintre care două de aur, trei de argint şi cinci de bronz. M.D.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525