Tânăr cu BMW a lovit 3 mașini parcate

0

Un proaspăt posesor de permis de conducere a provocat în noaptea de marți spre miercuri o tamponare în lanț pe bulevardul Republicii, din Pitești. Din cercetările polițiștilor din cadrul Biroului Rutier Pitești cauza coliziunii în lanț ar fi neadaptarea vitezei. Nicolae C. în vârstă de 18 ani, din Călimănești, județul Vâlcea se afla la volanul unui BMW cu numere de Argeș. Acesta se îndrepta către Bascov. După ce a trecut de sediul Inspectoratului Județean de Poliție Argeș a pierdut controlul volanului și a lovit trei autoturisme parcate apoi s-a oprit în țeava de gaze a unui imobil situat în apropiere. A fost solicitată la fața locului și o echipă de la compania care furnizează gaze naturale pentru a stabili dacă au loc scurgeri de gaze și a interveni. În urma impactului conducătorul auto a scăpat nevătămat. Oamenii legii i-au cerut să sufle în etilotest și s-a stabilit că șoferul nu consumase alcool. Șoferul a primit o amendă pentru tamponarea provocată. Polițiștii fac verificări pentru a stabili dacă Nicolae C. făcea întrecere cu un alt autovehicul atunci când a avut loc tamponarea. M.S.