94 de permise reţinute în 3 zile

0

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii și jandarmii argeșeni, cu sprijinul celorlalte structuri, au organizat, pe raza întregului județ, atât în mediul urban, cât și în cel rural, acțiuni preventiv-reactive, cu efective mărite, având ca scop prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În acest sens, s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor cu violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fiind organizate 147 de filtre.”În cele trei zile, au fost legitimate 2.872 de persoane, au fost verificate peste 2.000 de autoturisme și au fost efectuate 1.160 de testări cu aparatele etilotest sau cele utilizate pentru depistarea substanțelor psihoactive din organism. În acest context, au fost aplicate 1.263 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 300.000 de lei, dintre care 1.067 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G.nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice iar 162 de sancțiuni au fost aplicate în conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991, privind normele de conviețuire socială. În cadrul filtrelor rutiere instituite, au fost reținute 94 de permise de conducere, dintre care 39 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 24 pentru alcool și au fost retrase 51 de certificate de înmatricular”, anunţă IPJ Argeş. Totodată, au fost constatate 17 infracțiuni la regimul rutier, două persoane fiind depistate conducând sub influența substanțelor cu efect psihoactiv.