Miercuri, la baza sportivă din Buftea, au avut loc testele fizice pentru arbitrii din Superliga, în vederea noului sezon competițional. Trei dintre ei, Cătălin Popa (41 de ani), Robert Avram(35 de ani) și Horia Mladinovici (38 de ani) au picat testele și nu vor fi delegați timp de 30 de zile de la startul campionatului!
Vinerea viitoare va începe un nou sezon de Liga 1, iar Comisia Centrală a Arbitrilor i-a chemat pe cavalerii fluierului să-și dea testele fizice pentru a putea arbitra în noua ediție de campionat. Pe o căldură sufocantă, trei dintre „centralii” de Liga 1 au avut probleme.
Este vorba de piteștenii Cătălin Popa (41 de ani), Robert Avram (35 de ani) și bucureșteanul Horia Mladinovici (38 de ani)! Cei trei nu au trecut testele fizice obligatorii pentru a putea primi meciuri în Superligă. Cei doi vor putea repeta testul peste 30 de zile, dar până atunci vor fi suspendați de către Comisia Centrală pentru următoarele patru meciuri oficiale.
Vor repeta probele în august
În august, Popa, Avram și Mladinovici vor repeta testele, iar dacă nu le vor lua nici atunci, cei vor fi retrogradaţi în lotul B și nu vor mai fi delegați la partidele din Superligă. În sezonul trecut, Popa a fost delegat la 22 de jocuri în Superliga, în timp ce Avram ce Mladinovici a arbitrat 19. De la testele de astăzi a lipsit Adrian Costreie. Acesta a fost supus unei intervenții chirurgicale la coloană și se află în perioada de repaus. În ianuarie 2023, Cătălin Popa și Andrei Antonie au fost cei doi arbitri care nu au trecut testele.
Comunicatul Federației Române de Fotbal
”Cu ocazia cursului de pregătire precompetițional, arbitrii au participat astăzi, 5 iulie, la probele fizice, la Centrul Național de Fotbal de la Buftea. În total, au participat 37 de arbitri și 39 de arbitri asistenți (76 în total). Au lipsit Horatiu Feșnic, învoit medical, Iuliana Demetrescu și Mihaela Tepușă, aflate în pregătirea Cupei Mondiale la fotbal feminine, care se va desfășura în Noua Zeelandă și Australia. Dintre cei prezenți astăzi, în ciuda faptului că au trecut probele de sprint, următorii arbitri nu au finalizat probele. Majoritatea dintre aceștia s-au oprit din motive de sănătate, prevenind o accidentare gravă. Aceștia sunt: Arbitri: Cătălin Popa, Horia Mladinovici și Robert Avram. Arbitri asistenți : Vlad Bârleanu, Bogdan Gheorghe, Ionuț Bobe, Marius Marchidanu, Vlad Urzică si Adrian Vornicu. Arbitrii din Liga 1 care nu au susținut testările sau care nu au reușit să le treacă vor avea posibilitatea de a le susține în functie de disponibilitate și, după caz, când vor fi complet recuperați. În cazul în care vor trece cu succes testele fizice vor fi disponibili pentru delegări în Liga 1, ca arbitri sau arbitri asistenți, după data de 4 august” se precizează în comunicatul FRF la solicitarea Gazetei Sporturilor. M.D.













