Audi strivit de profilele metalice căzute dintr-o mașină

0

Un accident mai puțin obișnuit a avut loc la Mozăceni, vineri după-amiază. Un autoturism Audi, în care se aflau două persoane, a fost strivit după ce dintr-un alt autovehicul, aflat în timpul mersului, au căzut niște profile metalice. Componentele din fier, de mari dimensiuni, au aterizat pe partea din față a autoturismului. Din această cauză, șoferul Audi-ului a pierdut controlul volanului și a ajuns cu autoturismul în șanț.

„Pompierii de la Punctul de Lucru Stolnici și Secția Costești intervin cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ, la un accident rutier produs în comuna Bârla, satul Mozăceni, în care sunt implicate două vehicule. Peste un autoturism ar fi căzut niște componente de fier, dintr-un vehicul. În urma evenimentului au rezultat două victime, conștiente și cooperante, care au fost preluate de către echipajele medicale. Paramedicii SMURD asistă și vor transporta la spital o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 23 de ani, care acuză dureri abdominale”, au transmis reprezentanţii ISU Argeş. M.S.