Alimente expirate și mobilier deteriorat în azile

0
  • Au început controalele în Argeș

Ieri, a fost zi de foc în azilele de bătrâni din țară. Au fost demarate controale la cele 5000 de centre pentru îngrijirea vârstincilor din țară, după abuzurile comise în mai multe cămine din Voluntari şi Afumaţi. În Argeș, prefectul Radu Perianu a înființat și conduce o comisie care face verificări la toate centrele centrele sociale pentru copii, persoane vârstnice și cu dizabilități. În prima zi au fost descoperite unele nereguli.
Comisiile de control sunt conduse de prefecți sau subprefecți și au în componență reprezentanți ai AJPIS, DSP, DSV, Poliție, ITM, ISU și ANPC. ”Au început controalele în centrele pentru vârstnici din Argeș! Patru echipe ce includ reprezentanți ai tututor instituțiilor ce fac parte din comisia de control sunt la locații. Verificările se fac, în principal, pentru a vedea modul în care sunt îngrijiți bătrânii, pe linii de igienă, alimentație, condiții de viață. Le-am transmis membrilor echipelor de control să aibă toleranță zero! Centrul de comandă este la Prefectura Argeș, de unde veți primi și bilanțul activităților de control”, a declarat ieri, prefectul Radu Perianu.

Obiecte sanitare rupte sau ruginite

Potrivit Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Argeș, în județul nostru sunt 50 de centre pentu vârstnici dintre care: 44 private si 6 publice. Ieri au fost verificate 12 dintre acestea, în care se află sub îngrijire persoane vârstnice sau cu dizabilități atât din județul nostru cât și din alte județe.
În timpul controalelor, au fost descoperie unele nereguli. Echipele au găsit alimente expirate, respectiv lactate, produse din pește (icre) sau carne a căror valabilitate trecuse. De asemenea s-a descoperit că nu toate cele 12 centre aveau autorizație de securitate la incendiu și în unele cazuri lipseau extinctoarele. Mobilierul din curtea unora era deteriorat, scaunele sau băncile fiind rupte sau foarte vechi. Printre neregulile constatate amintim și obiecte sanitare rupte sau ruginite. M.Sandu