Taxa de trecere a podului de la Fetești și Cernavodă va fi din nou plătită de șoferi, după ce de la începutul verii aceasta a fost suspdendată.
Astfel, având în vedere că în zonă au avut loc lucrări s-a decis la începutul verii că taxa nu mai trebuie plătită, având în vedere disconfortul creat odată cu aceste reparații, dar și cel creat din cauza cozilor care s-ar fi făcut la case și apoi pe traseu. Acum,după cum informează Economica.net, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a anunțat că nu se mai justifică menținerea măsurii de suspendare a aplicării tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Fetești și Cernavodă pentru toate categoriile de vehicule, având în vedere că s-au ridicat restricțiile de trafic. Deja Ministrul Transporturilor a inițiat un ordin pentru încetarea unui ordin anterior, prin care se suspenda taxa de trecere a podului la Fetești – Cernavodă, din cauză lucrărilor și restricțiilor de trafic, până cel târziu 31 august. publicat pe site-ul Ministerului. Măsura reintroducerii taxei de tranzit ar urma să fie aplicată odată cu intrarea în vigoare a ordinului nou de ministru. Pentru efectuarea lucrărilor de reabilitare a podului peste brațul Borcea au fost instituite restricții de circulație pe A2 între localitățile Fetești și Cernavodă, fiind închis sensul de circulație Constanța – București, circulația vehiculelor desfășurându-se pe podul alăturat pe o singură banda pe sens, între km 147+015 și km 144+235, amintesc autorii proiectului. Întrucât, pentru perioada estivală a anului 2023 a fost estimată o creștere substanțială a numărului de vehicule pe Autostrada A2, cu vârfuri ridicate de trafic la sfârșit de săptămână pe sensul București – Constanța, pentru evitarea aglomerărilor formate începând cu zona de instituire a restricției (pe fiecare sens de mers) și în vederea fluidizării traficului s-a considerat oportună suspendarea aplicării tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Fetești și Cernavodă. S.M.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525