În urma unui control de rutină efectuat de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Ștefănești o șoferiță a fost depistată în tip ce conducea sub influența substanțelor psihoactive. Femeia care se afla volan a fost testată și aparatul indica prezența a nu mai puțin de patru substanțe. De altfel, era vizibil că are o problemă, de aceea oamenii legii au dispus recoltarea de probe biologice. M.Sandu
S-a întâmplat sâmbătă după-amiază, în jurul orei 17.00, pe o stradă din Ștefănești. Oamenii legii au tras pe drepta un autoturism condus de o șoferiță, în vârstă de 46 de ani, din Ștefănești. Femeia de la volan era incoerentă și avea ochii injectați. Când au văzut că nu prea au cu cine să se înțeleagă, agenții au crezut că femeia a băut ceva mai mult. Ulterior și-au da seama ce problemă are conducătoarea auto. În urma testării cu aparatul Drug Test, rezultatul a ieșit pozitiv la patru substanțe. Femeia a fost condusă la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice. Permisul de conducere i-a fost reținut iar pe numele ei a fost întocmit dosar penal. Dacă va fi găsită vinovată, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525