Mort după ce s-a răsturnat tractorul!

0

În după-amiaza zilei de 25 august a.c., în jurul orei 18:15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, pe un teren extravilan, într-o zonă împădurită din localitate, un bărbat s-ar fi răsturnat cu tractorul, anunță IPJ Argeș.

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș s-a stabilit că este vorba despre un bărbat de 56 de ani, din localitate, care transporta, cu un tractor, proprietate personală, o cantitate de lemne și, în împrejurări ce vor fi stabilite din cercetări, s-a răsturnat și a fost prins sub tractor.

Din păcate, în ciuda eforturilor cadrelor medicale, bărbatul a fost declarat decedat.

Trupul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările vor continua, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs, a precizat sursa citată.