Tâlharul cu bicicleta a fost trimis în judecată

0

În urmă cu aproximativ trei săptămâni, anunțam că un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din comuna Vitomirești, județul Olt a tâlhărit o femeie la Mărăcineni. Individul mergea cu bicicleta, a lovit-o pe femeie și i-a smuls geanta după care și-a continuat drumul. Nu pentru mult timp, că s-a dezechilibrat și a căzut în șanț, cu tot cu bicicletă, fiind beat. Victima și-a recuperat genta de la făptaș și a fugit. De acasă a sunat la 112 și a sesizat Poliția. M.S.
Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 23 septembrie a.c., un bărbat de 33 de ani, din Vitomirești, județul Olt, în jurul orei 20.30, în timp ce se deplasa pe o bicicletă, pe DN 73, pe raza comunei Mărăcineni, ar fi deposedat, prin violență, o femeie, de o geantă pe care aceasta o purta pe umăr.
După administrarea probatoriului, la data de 23 septembrie a.c., acesta a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, ulterior fiind cercetat sub măsura arestului preventiv.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecat, au transmis reprzentanții IPJ Argeș.