Jucătoarea română de tenis Ilona Georgiana Ghioroaie a fost învinsă de germanca Anna-Lena Friedsam, cu 6-1, 6-1, în prima rundă a turneului Transylvania Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 259.303 dolari şi găzduit de BT Arena din Cluj-Napoca. M.D.
Piteșteanca în vârstă de 25 ani, locul 371 WTA, aflată la primul său meci pe un tablou principal WTA, s-a înclinat după 62 de minute în faţa unei jucătoare care ocupă locul 111 în lume, dar care a fost în top 50 (locul 45, cea mai bună clasată, în 2016). Ilona Ghioroaie, venită din calificări, s-a ales pentru participare cu un cec de 2.930 dolari şi 19 puncte WTA.
Patricia Țig, învinsă de o rusoaică
Nici Patricia Ţig nu a putut trece în optimile de finală ale turneului de la Cluj. Românca a fost eliminată de rusoaica Ekaterina Makarova, cu 6-2, 2-6, 6-3. Ţig (29 ani, 462 WTA) s-a înclinat după două ore şi 35 de minute în faţa unei adversare venite din calificări.
Makarova (27 ani, 213 WTA), care a comis 8 duble greşeli în acest meci, va juca în sferturile de finală cu învingătoarea dintre Jaqueline Cristian şi germanca Eva Lys. Patricia Ţig, care a pierdut miercuri şi la dublu, s-a ales cu un cec de 4.220 de dolari şi 30 de puncte WTA.
Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse merg mai departe
În competiție au mai rămas Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse. Ana Bogdan s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului Transylvania Open (WTA 250), după ce a învins-o pe bulgăroaica Viktoria Tomova cu 6-4, 6-1. Ana Bogdan (30 ani, 73 WTA), a cincea favorită, şi-a asigurat un cec de 4.220 de dolari şi 30 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe cehoaica Nikola Bartunkova (17 ani).Tot în a doua zi a turneului Transylvania Open de la Cluj-Napoca, Jaqueline Cristian și-a asigurat calificarea în optimile competiției, după ce a trecut în două seturi de elvețianca Celine Naef, scor 6-4, 6-4.
Jaqueline Cristian şi-a asigurat un cec de 4.220 de dolari şi 30 puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe germanca Eva Lys, care a produs cea mai mare surpriză la Transylvania Open, învingând-o marţi seara pe Sorana Cîrstea, principala favorită, cu 6-3, 6-3.
Elena-Gabriela Ruse s-a calificat spectaculos în optimile de finală ale turneului Transylvania Open (WTA 250), după ce a învins-o marţi seara pe a doua favorită, americanca Alycia Parks, cu 6-2, 1-6, 6-4. Ruse (25 ani, 188 WTA), beneficiara unui wild card, a trecut de partenera sa din proba de dublu după două ore şi 17 minute. Gabriela Ruse şi-a asigurat un cec de 4.220 de dolari şi 30 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe maghiara Anna Bondar (26 ani, 116 WTA).
Citiți, de asemenea, pe curier.ro