■ Aceștia au fost primiți de înlocuitorul primarului Georgescu
Peste 50 de elevi, cu vârstele cuprinse între 14 și 16 ani, de la unitățile de învățământ din oraș, au participat la Primăria Mioveni la seminarul cu tema “UE și tinerii din Mioveni”.
Printre cei care le-a vorvit elevilor a fost și viceprimarul Ciprian Țurlea, cel care îi ține locul primarului Ion Georgescu și cel care va fi delegate primar de Consiliul Local, până la viitoarele alegeri. Evenimentul a fost organizat de Comunitatea Tinerilor Lideri Europeni în parteneriat cu Primăria Orașului Mioveni. În cadrul evenimentului, participanții au avut parte de o prezentare complexa a Uniunii Europene – istoric, structură, valorile și principiile acesteia, dar și de discuții privind oportunitățile pe care statutul de tânăr într-un stat membru le oferă.
”A fi tânăr în Uniunea Europeană aduce cu sine numeroase beneficii, datorită unui mediu politic, economic și social favorabil. Printre acestea regăsim numeroase oportunități de educare și dezvoltare personală, o piață a muncii deschisă și mai variată prin recunoașterea calificărilor și a experienței profesionale la nivel european, acces la asistență medicală de calitate, drepturi civile și protecție socială, programele culturale, sportive și de voluntariat finanțate de UE, oportunități de antreprenoriat, diversitatea culturală și multe altele. Pentru a beneficia de aceste oportunități, tinerii trebuie să fie conștienți de ele și să se implice activ în a le valorifica” sunt lucrurile despre care au învățat elevii.
De asemena, tinerii au fost încurajați să se implice activ în viața comunității prin diverse activități de voluntariat, precum și să-și asume un rolul civic prin intermediul alegerilor, referendumurilor și consultărilor publice. S.M.