Un bărbat, în vârstă de 47 de ani, a fost oprit în trafic de polițiștii câmpulungeni și în urma testelor a ieșit pozitiv la substanțe psihoactive. Dacă oamenii legii erau obișnuiți ca, de regulă, tinerii să conducă drogați, au fost uimiți să vadă rezultatul având în față un bărbat matur. Conducătorul auto a fost dus la spital pentru recoltare de probe.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au depistat un bărbat de 47 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, iar în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a unei substanțe psihoactive. ”Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge și urină, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, tranmsi reprezentanții IPJ Argeș.
Pe numle lui B.I. a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența unor substanțe psihoactive, conform art. 336, alin.2 din Codul Penal, iar permisul de conducere a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de a conduce. M.S.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro