■ Se strâng bani pentru Spitalul de Pediatrie
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, organizează la mijlocul lunii viitoare, pe 15 Decembrie la ora 18:00, la Casa Sindicatelor din Pitești, Concertul Caritabil de Colinde ”Dar din dar”, cu strângere de fonduri. S.M.
În cadrul evenimentului vor concerta: # Corul Psaltic Tronos al Patriarhiei Române, dirijat de părintele arhidiacon Mihail Bucă-Buchet; # Corala Bărbătească a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, dirijată de părintele lect. univ. dr. Neacșu Gheorghe; # Grupul Psaltic Ghelasie Basarabeanul, dirijat de părintele prof. Sorescu Ionuț-Robert, reunit cu membrii Corului Glasul Arhanghelului al Parohiei Micești, dirijat de doamna prof. Andreea Urs. Invitată specială a spectacolului va fi interpreta Maria Coman. Accesul la concert se realizează pe bază de invitație nominal.
Invitația nu este transmisibilă și trebuie prezentată în format fizic la intrarea în sala de spectacole. În cadrul concertului, invitații sunt rugați să doneze după bunăvoința inimii, pentru dotarea cu aparatură medicală a Spitalului de Pediatrie din Municipiul Pitești, Județul Argeș. Invitațiile se vor distribui prin intermediul sediilor de Protoierie.