”Îmi iau pistol mitralieră! Vă-mpușc pe toți!”

0

 

Un bărbat, din Bascov, a fost condamnat de Judecătoria Topoloveni după ce și-a urmărit fosta concubină, a lovit-o și a amenințat-o cu moartea, desi împotriva lui fusese emis un ordin de protecție. Scandalul a avut loc pe stradă, iar din rechizitoriul procurorilor reiese că bărbatul era furios că femeia i-a luat fiul după despărțire. M.S. Foto descriptiv

 

Procesul s-a judecat la Topoloveni acolo unde a fost tirmis în judecată în 2021. Din rechizitoriul procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni reiese: ”În drept, faptele inculpatului care, cu intenţie directă, la data de 17.10.2020, a lovit-o cu palma/pumnul peste faţă pe fosta sa concubină – persoana vătămată , apoi a strâns-o de gât şi de gură, determinând astfel atât producerea de suferinţe fizice cât şi de leziuni traumatice care au necesitat o zi de îngrijiri medicale şi în aceleaşi condiţii de loc şi timp i-a adresat nemijlocit persoanei vătămate ameninţări explicite şi repetate cu moartea susceptibile să-i creeze acesteia o stare efectivă de temere.” Anchetatorii au avut loa dosar o înregistrare cu scandalul din care se aude cum bărbatul o amenință pe femeie. „Tu mori înţelegi!? Uită-te în ochii mei! Proasta dracu! Tu mori! Morii Te omor! Te omor, (…) morţii mă-tii de nenorocită! Te uiţi în ochii mei? Te omor! Vă omor pe toţi! Pe toţi, vă omor! Îmi iau pistol mitralieră. Vă-mpuşc pă toţi. Îţi scot glanda din gură! Vrei s-o scot, acuma? #### e, te omor, acuma! #### vreau (…) că-ţi rup gâtul îţi rup gâtul? (…) morţii mă-tii, că-ţi dau un pumn în bot, acuma… de-ţi sparg (…) curvă nenorocita! Proasta dracu! Curva dracu”, sunt vorbele pe care inculpatul i le-a adresat femeii. ”Înregistrarea surprinde momentele şi reacţiile persoanei vătămate care este imobilizată de inculpat, strânsă de gură şi de gât, împiedicată să strige după ajutor şi sunt înregistrate inclusiv zgomotele produse prin acţiunile de lovire exercitate de inculpat, aleargă pe stradă şi totodată s-aude şi respiraţia agitată a acesteia”, scrie în rechizitoriu.

”Mi-ai furat copilul”

Deși în luna octombrie 2020 împotriva bărbatului, Judecătoria Topoloveni a emis un ordin de protecție valabil pentru 4 luni, scandalul a avut loc în timp ce acesta nu avea voie să se apropie de fosta concubină, nici să ia legătura în vreun fel cu ea. Pe lângă faptul că a lovit-o,  individul i-a transmis și amenințări în perioada sărbătorilor de iarnă din acel an. ”A rezultat că în zilele de 25.12.2020, 31.12.2020, 01.01.2021, 02.01.2021, 25.01.2021 şi 26.01.2021 inculpatul a încălcat obligaţia de a o contacta telefonic pe petentă, din conţinutul acestora rezultând atât cine este emitentul cât şi destinatarul mesajelor („nu o să te iert niciodată, mi-ai furat copilul, sunt rău-rău de tot, nu mai sunt om acum, mi-ai distrus viaţa, o să-mi iau băiatul”, etc), deşi inculpatul avea reprezentarea interdicţiilor impuse prin ordinul judecătoresc de protecţie potrivit sentinţei civile”, se arată în motivarea sentinței Judecătoriei Topoloveni.

Mai avea o condamnare

Când au dat pedepsa, judecătorii au ținut cont de faptul că în octombrie 2018 inculpatul a mai a fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani pentru infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Acum a primit o nouă pedeapsă, respectiv 9 pentru loviri și alte violențe, 3 luni pentru amenințare și 9 luni pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie. Toate pedepsele și din această sentință dar și din cea de acum 5 ani au fost contopite și s-a dispus o pedepasă de un an și 7 luni închisoare cu suspendare, pe un termen de surpaveghere de 3 ani. Timp de 2 ani după ce sentința va rămâne definitivă nu are voie să se apropie nici să comunice cu fosta concubină.