Mesaje de amenințare, extrem de vulgare și agresive verbal, au fost primite pe e-mail de o procuroare de la unul dintre parchetele locale din Argeș. Magistrata, jignită în fel și chip, era amenințată că o să fie ucisă atât ea cât și familia acesteia. În mesaje agresorul îi descria în detaliu cum va fi omorâtă! Ieri, după ce a fost reținut, destinatarul a refuzat categoric să colaboareze cu anchetatorii!
Mesajele au fost transmise la sfârșitul lunii iulie. Au fost 3 mesaje de amenințare cu moartea și o mulțime de alte mesaje cu injurii. Ieri, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș au efectuat o percheziție acasă la Dragoș Ion M., de 52 de ani, din Pitești. Oamenii legii au ridicat un calculator, urmând a fi efectuată percheziția informatică, și alte probe privind săvârșirea faptei de ultraj judiciar în formă continuată, de care este acuzat individul. Bărbatul a fost dus la audieri, dar a refuzat să declare ceva, nerecunoscând autoritatea magistraților.
”Creierii ăia de infractoare ordinară vor putrezi”
Ancheta a fost derulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș după ce o procuroare de la unul dintre parchetele locale aflate în subordine a primit pe e-mail mai multe mesaje de amenințare cu moartea. În toate mesajele inculpatul i se adresa magistratei cu apelative de genul ”zdreanță ordinară”, ”zdreanță împuțită”, ”curvă ordinară”! Pe lângă mulțimea de e-mail-uri în care o jignește în cel mai josnic mod, inculpatul a transmis și trei mesaje de amenințare cu moartea.
”Îți vei găsi moartea în scurt timp! Vei fi tăiată în bucăți, creierii ăia de infractorare ordinară vor putrezi. Îți grantez că sfârșitul vieții tale și a neamului tău sunt crunte. Sfârșitul tău și al neamului tău se apropie”, a scris Dragoș Ion M. într-unul din mesaje. ”Cuțitul va trece ca prin pâine în toți membrii ce formeză diareea ordinară ce numești tu familia (n.r numele de familie al magistratei)”, scrie în alt e-mail. Inculpatul s-a luat chiar de mama procuroarei pe care a jignit-o în fel și chip, prin intermediul acelor e-mail-uri primite de procuroare. În final zice: ”… creierii îți vor zbura…fiindcă sfârșitul tău va fi groaznic”!
Amenințări trimise de pe e-mail-ul de pe care transmitea petiții!
Bărbatul care a transmis mesajele este un petiționar care în mod curent reclamă diverse situații la instituțiile statului. Motivul? Era nemulțuit de soluția dată de procuroare într-o petiție transmisă de el în care era parte vătămată. La două ore după ce a primit pe e-mail soluția, a transmis online prima amenințare. ”Mesajele de amenințare au fost primite de pe o adresă de e-mail pe care individul o folosea în mod curent în relația cu Parchetul și celelalte instituții unde trimitea sesizări”, a precizat pentru Curierul zilei Laurențiu Palaghiea, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.
Având în vedere atitudinea lui față de anchetatori dar și mesajele transmise, bărbatul urmează să fie supus unei expertize psihiatrice. Ieri, Dragoș Ion M. a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș sub acuzația de ultraj judiciar în formă continuată. Tot joi, a fost prezentat Judecătoriei Pitești cu propunerea arestării preventive. Instanța a admis cererea procurorilor și a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pe 30 de zile.