Schimbări la vârf în Poliția Argeș

0

Începând de joi 10 octombrie Inspectoratul General al Poliției Române a făcut noi împuterniciri în funcții de conducere. Unele dintre acestea privesc și județul nostru.

Astfel, la nivelul IPJ Argeș a fost împuternicit în funcția de adjunct al inspectorului șef comisarul șef Cosmin Eugen Luca, ofițer in cadrul Serviciului de Investigarea Criminalității Economice. Acesta va ocupa funcția deținută de comisarul șef Gabriel Gherghe care, la rândul său, a fost împuternicit, tot din 10 octombrie, inspector șef la IPJ Vâlcea.

Cea mai importantă schimbare ce privește județul nostru este însă la Direcția Generală Anticorupție, acolo de unde a plecat comisarul șef Marius Daniel Mîrzacu. Cunoscutul ofițer, care a condus mulți ani Serviciul Județean Anticorupție Argeș, a fost împuternicit, tot de joi, inspector șef la Inspectoratul Județean de Poliție Dolj. La această oră nu se știe cine va prelua conducerea DGA ST Argeș.

Un alt polițist argeșean, respectiv comisarul șef Alin Nicolae Stan din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, a fost împuternicit adjunctul inspectorului șef de la IPJ Dâmbovița.