Luni 11 noiembrie, începând de la ora 9.15 angajații Serviciului Județean Argeș al Arhivelor Naționale, au intrat în grevă generală, declanșată la nivel național în toată structura Arhivelor Naționale ale României. Funcționarii nu vor mai procesa cererile depuse de cetățeni, nici cu privire la vechimea în muncă, nici de reconstituire a dreptului de proprietate, și nici nu vor întreprinde alte acțitvități.
Decizia a fost luată la nivel național după ce negocierile cu ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, privind eliminarea discriminării salariale existentă între Aparatul Central și teritoriu, a eșuat. Este prima grevă generală din istoria Arhivelor Naționale ale României. Pe lângă nemulțumirile salariale, angajații se plâng și de faptul că schema de personal este subdimensionată față de volmul de muncă din cadrul instituției. Luni, 4 noiembrie angajații Arhivelor Naționale ale României au făcut o grevă de avertisment de 2 ore dar ”reprezentanții MAI nu au dat dovezi clare că ar aborda problemele existente în serviciile județene ale Arhivelor Naționale”, după cum precizează Sindicatul Europol într-un comunicat de presă în care anunță declanșarea grevei generale.
Prea puțini angajați
La fel ca în alte servicii din țară, și la nivelul județului Argeș sunt prea puțini angajați ca să poată face față numărului mare de cerereri care vin de la cetățeni. ” Sunt 14 angajați, dar în acest moment lucrează doar 10, pentru că avem și colegi cu boli profesionale, în creștere copil, etc. Ca să putem răspunde tuturor solicitărilor petenților, doar pe linie de vechime în muncă, ar mai trebui încă 5, iar pe partea de control, ar mai trebui încă 3-4 inspectori. 9 persoane ar fi suficiente ca să putem asigura toate solicitările conform legii. Noi lucrăm sub presiunea timpului. La fiecare petiție, dacă nu răspundem în 30 de zile, legea spune că răspunsul este pozitiv. Se consideră că acel act există în arhivă și noi îl vom pune la dispoziție, de aceea trebuie să dăm în răspuns în termenul legal. Dacă documentul solicitat nu este în arhivă? De unde îl pui la dispoziția petentului? La vechime în muncă este foarte greu. Toate hârtiile sunt luate la mână, fiecare registru pentru fiecare an. Zeci de registre sunt verificate la mână pentru a putea da un răspuns. Oamenii, care vor să își dovedească vechimea în muncă, sunt presați de timp să depună actele de vechime până la 1 februarie, iar numărul de cereri este mare”, a declarat Diana Jucalea, șefa Serviciului Județean Argeș.
Aceasta a mai precizat că și inspectorii de teren au mult de lucru, aceștia având rolul de a verifica arhivele instituțiilor publice, dacă sunt păstrate în condiții legale, în spații adecvate. Diana Jucalea a mai spus că SJAN Argeș nu dispune nici de spații pentru a prelua toate documentele care ar trebui să fie păstrate în Arhivele Naționale.