Caz incredibil la Judecătoria Pitești, acolo unde un cunoscut cămătar din Pitești a fost judecat pentru comiterea a nu mai puțin de 7 infracțiuni de șantaj, una de camată și alta de violarea vieții private. Acesta era acuzat că a încheiat contracte de împrumut cu 7 persoane, apoi le-a șantajat și le-a amenințat, ajungând să le execute silit pentru sume cu mult mai mari față de cele acordate. Percepea o dobândă de 10% sau de 20% din sumă, lunar, iar valoarea contractului încheiat la notar includea și dobânda, fără să se precizeze în document acest aspect. Unora dintre victime, femei, le-a cerut favoruri sexuale ca să le scadă din datorie. Dosarul s-a finalizat cu achitarea bărbatului judecătoarea motivând că procurorii nu au depus la dosar probe suficiente din care să rezulte că inculpatul i-a constrâns pe datornici să încheie contractele și să plătească dobânzile. Mai mult, aceasta a motivat că datornicii puteau să refuze să încheie contractele păguboase!
În ciuda declarațiilor victimelor, ale martorilor, și a probelor depuse la dosar de anchetatori, judecătoarea a considerat că ”nu este clar pentru instanță în ce constă constrângerea și care a fost temerea acea serioasă care au dus la încheierea de contracte”, astfel că individul a fost achitat pentru toate cele 7 acuzații de șantaj. Acesta a scăpat de răspunderea penală și privind acuzația de camătă, după ce a intervenit prescripția faptei. Ultima acuzație, de violarea vieții private a fost, de asemenea, cu achitare. Procurorii au arătat că bărbatul ar fi plasat o cameră de supraveghere în dormitor ” disimulând-o într-o bibliotecă, pornind-o și poziționând-o către patul din încăpere, imediat anterior sosirii persoanei vătămate în locuinţă și ulterior întreținând câte un raport sexual, fără ca aceasta să ştie că este filmată”. Magistrata a precizat în motivare că pentru ceea ce a făcut bărbatul poate fi acuzat doar moral, nu și penal. Asta pentru că anchetatorii nu au reușit să identifice femeia care apărea în imagini și ”… persoana vătămată poate a dorit să fie filmată, chiar dacă, s-a reținut de Parchet, că au existat indicii că aceasta nu știe…”.
Probe și declarații…
Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, în 2019 s-a dispus trimiterea în judecată a lui Marin O. cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea a șapte infracțiuni de șantaj în formă continuată, a unei infracțiuni de camătă și a unei infracțiuni de violarea vieții private. S-a reținut că în perioada 2013 – iulie 2018, inculpatul s-a ocupat cu darea de bani cu dobândă fără a fi autorizat pentru desfășurarea de astfel de activități, întocmind contracte de împrumut la diferiți notari, în contracte fiind menționate și sumele care conțineau dobânzile percepute. De asemenea, inculpatul a constrâns prin amenințări, inclusiv amenințări cu darea în vileag a unor fapte compromițătoare, în mod continuat, 7 persoane vătămate, să încheie contracte de împrumut, să le prelungească pe cele deja încheiate și să plătească dobânzi în plus. ”Pentru dovedirea situației de fapt reținută în rechizitoriu, au fost administrate următoarele probe în cursul urmăririi penale: declarații persoane vătămate, declarații martori, procese-verbale de redare conversații telefonice, procese-verbale de percheziție domiciliară, proces-verbal de percheziție informatică, proces-verbal privind situația persoanelor executate silit, procese-verbale privind analiza suportului optic ce cuprinde rezultatul percheziției informative, adrese ITM Argeș, adrese ANAP, adrese birouri notariale și copii contracte de împrumut, înscrisuri ridicate de la perchezițiile domiciliare (contracte de împrumut, titluri de proprietate, copii originale acte de identitate aparținând diferitelor persoane, agende în care figurează sume de bani de împrumut, chitanțe de mână privind împrumuturile)”, reiese din rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, potrivit Rejust.ro.
”Există un dubiu că s-a adus atingere libertății psihice a persoanei vătămate”
În timpul judecății victimele și martorii au povestit strategiile folosite de inculpat cu scopul de a primi cât mai mulți bani de la cei împrumutați. Oamenii s-au plâns că au fost amenințați și șantajați. Unele dintre victime, femei, au susținut că au fost obligate să întrețină relații sexuale cu cămătarul pentru a mai scăpa din dobânzile percepute. Judecătoarea a considerat însă că: ” Într-adevăr, se poate contura ideea că inculpatul a profitat de situația persoanei vătămate, dar, cum deja s-a arătat, constrângerea inculpatului trebuie să lezeze libertatea psihică a persoanei vătămate. Astfel, cu privire la acest aspect, văzând chiar cele declarate de numita (…) există un dubiu că s-a adus atingere libertății psihice a persoanei vătămate în condițiile în care anterior a mai încheiat un contract cu inculpatul. Mai ales, instanța reține că persoana vătămată a declarat că, după aceea nu a mai făcut față, respectiv nu mai avea bani de dobândă, inculpatul i-a spus că o va executa silit, că va rămâne pe drumuri dacă nu îi dă banii. Prin urmare, anterior inculpatul nu a avut vreun comportament nepotrivit care să îi creeze persoanei vătămate o stare de temere. Ulterior, comportamentul inculpatului a fost deviant. Cu privire la existența unei constrângeri, cum deja s-a mai menționat, dorința inculpatului de a încheia contracte de împrumut la notar, insistențele acestuia și eventuala lipsă de respect față de persoană vătămată nu duce la existența unei infracțiuni. Astfel, instanța apreciază că există un dubiu cu privire la faptul că inculpatul a constrâns-o pe persoana vătămată să întrețină un raport sexual pentru a încheia un contract de împrumut”, după cum se precizează în motivarea sentinței, potrivit Rejust.ro. Mai mult, judecătoarea spune că victimele aveau posibilitatea sa refuze încheierea contractelor. ”Evaluarea aptitudinii acţiunii făptuitorului de a produce o stare de temere trebuie făcută prin raportare la pretinsa victima, ori în speţă, instanța reține că persoanele vătămate au avut posibilitatea concretă să refuze încheierea contractelor în cauză și nu este clar pentru instanță în ce constă constrângerea și care a fost temerea acea serioasă care au dus la încheierea de contracte. Instanța apreciază că persoanele vătămate au avut posibilitatea să discearnă și să refuze încheierea de contracte în condiții nefavorabile, mai mult, au avut posibilitatea să reclame eventuale vicii de consimțământ, pentru instanță, neexistând convingerea existenței unui șantaj, chiar mai mult, a unui șantaj în formă continuată”, scrie în motivarea deciziei judecătorești pe Rejust.ro. Și astfel, la toate cele 7 victime, magistrata vine cu argumente ce-l favorizează pe individ apreciind că declarațiile victimelor și ale martorilor nu sunt de ajuns ca să răstoarne prezumția de nevinovăție a inculpatului. Astfel, în hotărârea dată de instanță săptămâna trecută, Marin O. a fost achitat pentru șantaj, dar a scăpat și de celelalte două acuzații. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.