Niciodată nu mi-a trecut prin cap că pregătirea mea în psihopatologie îmi va folosi vreodată în meseria de jurnalist. Acum, mă bucur peste măsură că, în tinerețe, am mers vreo doi ani, minim opt ore pe zi, la Spitalul 9, în Berceni, pentru a studia pe viu suferințele de toate felurile generate de bolile psihice. Fără această dramatică experiență, cine știe cum l-aș fi perceput astăzi pe Călin Georgescu.
Călin Georgescu a declarat: „Eu vin cu un alt proiect. Mai mare. Și spun, uite, domne, care-i treaba, România are graniță nu numai la Marea Neagră. Are graniță și la Caspică. Cum adică? Păi fac un canal Marea Neagră – Marea Caspică, mă duc în China și am intrare la Mediterană. Și asta o fac eu. Și am terminat cu Huawei, e prea mic pentru ce fac eu”.
Cu amărăciune vă spun că am întâlnit în practica mea de la spitalul amintit mulți pacienți care aveau deliruri similare. La un moment dat, ajungeau să îi deranjeze și pe ei, motiv pentru care apelau la medic. E obositor să fii Călin Georgescu, la un moment dat te saturi, vrei să te ascunzi în gaură de șarpe, în Matrix, oriunde, doar să te oprești din delir. Din fericire, psihofarmacologia a evoluat enorm, poți controla cu pastile situația, mai ieși dintr-o emisiune de televiziune ca să-ți iei doza, mai tragi o fugă la Stuttgart, nu la avocați, ci la medici europeni, dar în cele din urmă clachezi și accepți internarea sub un motiv oarecare cum ar fi surmenajul.
Problema cea mare nu ar fi dacă dl Călin Georgescu este sau nu diagnosticabil, ci puterea uluitoare a experților de a folosi rețelele de socializare pentru a face dintr-o jumătate de națiune un receptor exaltat al ideilor și jocului de scenă fals mesianice. Călin Georgescu este doar un om, cu el se mai descurcă specialiștii în halate albe, dar ce ne facem cu cei vreo 10 milioane de oameni căzuți în transa georgesciană asta nu știm, fiindcă nu există o psihiatrie a popoarelor, deși după episoadele fasciste din Italia și Germania, ar fi trebuit inventată una.
În aceeași notă delirantă, maniacală, Călin Georgescu spune: „Românii care sunt în afara granițelor, care sunt minunați sunt o forță colosală, ce va însemna în momentul în care toți românii vor veni acasă. Vorbim de 30 de milioane de români aici. Vom deveni numărul unu. Am convingerea fermă, siguranță. Cu 30 de milioane de români suntem motorul Europei, o să vină neamțul la noi să lucreze și o să spunem îmi pare rău domnule, dar s-au ocupat toate locurile”.
Am întâlnit, la spital, pacienți care se considerau regina Angliei, Sergiu Nicolaescu, Gim Boxeorul, dar cred că este caz unic, de doctorat în specialitate, ca unul să se creadă președinte de țară, iar jumătate de țară, cel puțin, să îi cânte în strună. E un caz de psihoză în masă explicabil, poate, prin trauma suferită de români atunci când, în 24 de ore, au trecut de la totalitarism la capitalism și democrație. Probabil că România își manifestă astăzi oboseala, ba chiar depresia, după transformările forțate, unice în istorie, prin care s-a trecut, rapid, de la un regim la altul, cu pierderile, mârșăviile, imposturile de rigoare. Când alții s-au dezvoltat organic, vreme de generații, noi am fost obligați să ne adaptăm forțat, ceea ce în plan psihologic lasă urme.
Când îl urmăriți pe dl Georgescu, vă rog să fiți siguri că e la el un amestec de șiretenie și suferință, minte și în același timp își crede el însuși minciunile, după cum frumos scria cândva psihiatrul Eduard Pamfil, creatorul psihiatriei antropologice în România. Probabil ați urmărit această capodoperă de delir în care eroul nostru afirmă că a fost invitat la ceremonia de investitură a lui Donald Trump, pentru ca apoi să găsească o explicație când a fost prins cu minciuna. Deoarece povestea aceasta implică și unele manifestări isterice, merită să recitim declarațiile.
- ”Nu, am primit invitație și am refuzat. Nu am de ce să mă duc. Mă duc ca om demn să reprezint poporul român cu demnitate și onoare. Nu te duci altcumva. Eu vă spun care este poziția mea. Poziția mea este că a venit momentul să nu mai stăm în genunchi în fața nimănui. Nu putem sta în genunchi decât în fața lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu este părintele națiunii române, nu Rotschild și nici Soros. Să ne înțelegem foarte bine. Este problema fiecăruia ce crede. Eu spun doar ce trebuie făcut și în ceea ce cred cu toată ființa mea, și ceea ce crede și poporul român, drept dovadă zecile de mii de oameni în stradă”.
- “Au fost diligenţe ca să fiu (…), am fost rugat să merg, dar am refuzat, din motive foarte clare”.
Când îl contrazici pe unul care tocmai spusese basme, acela devine imediat agresiv, iar omul nostru a trecut la amenințări: „Uitați cum stau lucrurile apropo de ce am văzut și azi, eu am un mesaj foarte elegant, zic eu, atât pentru frații Muraru, că e unul la Iași și unul la Washington, vremelnic cât o mai fi acolo, și față de Hellvig și față de fostul ambasador american aici, Zuckerman. Și față de fostul vaccinist care astăzi e director la spitalul SRI. Eu zic așa, că ar fi bine să oprească orice fel de atac pe care ei îl fac asupra democrației României și interesul poporului român, interesul la demnitate și onoare, că pot fi și consecințe. Din partea poporului român, văd că mulți colegi de-ai lor ne spun și noi înțelegem toată această răutate”.
Starea de hipnoză în masa indusă la nivelul electoratului a fost masivă, profundă și nu știm cât va dura. Este însă evident că se va termina în cele din urmă, oamenii își vor redobândi luciditatea, spiritul critic, ba chiar se vor mira de ei înșiși că au fost capabili să creadă în ceea ce au crezut. Până atunci însă transcriu un scurt dialog pe Facebook purtat azi, cu o doamnă de o vârstă respectabilă:
EU: Doamnă, a mințit că a fost invitat de Trump.
DOAMNA: Și ce dacă a mințit? Noi, majoritatea, vrem să ne mintă și îl vom alege.
Ce să mai adaugi?
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)