Tudor Pendiuc a fost eliberat din închisoare!

0

Fostul primar al municipiului Pitești, Tudor Pendiuc a fost eliberat din Penitenciarul Găești luni, când Tribunalul Dâmbovița a respins contestația depusă de procurorii DNA. Fostul edil a avut mai multe cereri de eliberare condiționată dar deși erau admise la judecătorii, acestea erau respinse la tribunal după ce procurorii contestau deciziile.

Tribunalul Dâmbovița a dispus eliberarea lui luni. ”Respinge ca nefondată contestaţia formulată de către contestatorul PÎCCJ – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti cu sediul în Ploieşti, str. Gh. Gr. Cantacuzino, nr.257, jud. Prahova împotriva sentinţei penale nr. 1168/05.12.2024 pronunţată de Judecătoria Găeşti în dosarul nr. 7582/232/2024, intimat condamnat fiind Pendiuc Tudor, …. deţinut în Penitenciarul Găeşti. Definitivă. În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. 6 din Codul de procedură penală, cheltuielile cu avocatul desemnat din oficiu, în sumă de 360 lei, rămân în sarcina statului (avocat Antonescu Adrian, potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria DB nr. 573/2025 eliberată de Baroul Dâmboviţa la data de 21.01.2025). Pronun?ată astăzi, 27.01.2025, prin punerea copiei minutei prezentei decizii la dispozi?ia contestatorului, a intimatului condamnat şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei.
Document: Hotarâre  43/2025  27.01.2025”, scrie în minuta ședinței de judecată.

Tudor Pendiuc a fost condamnat la 4 ani închisoare în dosarul Publitrans. El a executat aproximativ 2 ani și jumătate. Având în vedere că are 70 de ani, Tudor Pediuc ar fi avut dreptul la eliberare condiționată după ce executa o treime din pedepasă, mai exact 507 zile.