Un tânăr, în vârstă de 24 de ani, a crezut că va da marea lovitură atunci când a sărit gardul în curtea societății Subansamble Auto din Pitești și a încercat să spargă un bancomat amplasta într-o anexă. Mascat și având în mână o șurubelniță, acesta a încercat să demonteze aparatul. Nu avea cum să comită jaful cu o așa sculă. A reușit doar să zgârie ATM-ul și când și-a dat seama că nu este atât de simplu a renunțat, fugind. A fost reținut pentru tentativă de furt.
Încercarea lui nu a trecut neobservată, fiind sesizatți polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești. A fost întocmit dosar penal privind comiterea infracțiunii de tentativă la furt calificat.
”În urma investigațiilor, a fost identificat și reținut un tânăr în vârstă de 24 de ani, domiciliat în județul Olt, dar care locuia fără forme legale în orașul Ștefănești, județul Argeș.
Fapta a fost comisă în seara zilei de 27 decembrie 2024, când tânărul, purtând o mască pentru a-și ascunde identitatea, ar fi pătruns prin efracție în curtea unei societăți comerciale, unde ar fi încercat să forțeze componentele exterioare ale unui ATM aparținând unei unități bancare, situat pe strada George Coșbuc din municipiul Pitești, însă nu a reușit să sustragă sumele de bani aflate în interior.
În dimineața zilei de 3 februarie a.c, în baza autorizației emise de Judecătoria Pitești, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară la locuința bărbatului, unde au fost identificate mai multe bunuri, inclusiv elemente de vestimentație și ustensile folosite la comiterea faptei.
Față de tânăr a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor săvârșirii infracțiunii”, transmit reprezentanții IPJ Argeș.