Alertă pentru echipajele de poliție și ale Serviciului de Ambulanță Argeș miercuri dimineață când un apel la 112 anunța că un tânăr vrea să se sinucidă. Apelul a fost dat în jurul orei 5.00 dimineață chiar de victimă care spunea că se află în cartierul Nord în apropiere de Spitalul Militar. Tânărul a fost găsit inconștient pe o bancă, având o tăietură la o mână pe care și-o provocase singur.
Polițiștii sosiți la fața locului au stabilit că este vorba de un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din comuna Bradu. Era inconștient pe o bancă din apropierea izvorului, de pe strada Negru Vodă. Lângă el, pe bancă era telefonul mobil. Oamenii legii i-au găsit în buzunar un cutter cel mai probabil folosit pentru a-și provoca rana profundă de la mână. A fost preluat de echipajul medical și a fost transportat la spital. Medicii fac eforturi să-l salveze.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă iar cercetările continuă pentru a se stabili ce l-a împins pe tânăr la un asemenea gest.