Cei care sunt contra lui Călin Georgescu se simt umiliți de faptul că acea parte a electoratului mai puțin pregătită cultural și profesional vrea să facă schimbări radicale, poate chiar absurde, în societate. Desigur, nu toți georgiștii sunt fără multă școală, dar majoritatea așa pare a fi, ceea ce trezește un fel de revoltă. De ce să hotărască viitorul României, într-un sens bizar, distributist, cineva care nu a iubit școala, nu are o pregătire profesională modernă și duce o viață limitată?
Răspunsul la această întrebare este unul singur, anume că democrația dă drept egal de vot tuturor, dar mai este un aspect, acela că deștepții nu sunt capabili să-i convingă pe ceilalți de dreptatea lor, ceea ce ar putea însemna că nu sunt chiar atât de deștepți.
Avem aici o problemă, anume că omul zis deștept este mai încrezător în puterea rațiunii decât restul, ceea ce îl face să apeleze la demonstrații logice și la umor în lupta politică, în vreme ce marea masă este coordonată de tehnici de manipulare, fundamentalism, utopie. Într-un fel spus, omului deștept i s-a dat șah și mat. Rațiunea nu îl ajută în lupta contra minciunilor, iar minciunile nu sunt de demnitatea sa. Întrebarea este: ce-i de făcut?
Ar mai fi de făcut multe. Istoricii, fizicienii, lingviștii, teologii ar putea ieși la televizor pentru a demonstra, pe îndelete, ca la școala primară, că afirmațiile lui Georgescu sunt aberații. Economiștii credibili ar putea arăta ce înseamnă distributismul și cum ar putea prăbuși această concepție economică, experimentată în urmă cu peste o sută de ani și depășită, nivelul de trai. Politologi care nu s-au exprimat în trecut de o parte sau alta a spectrului politic sunt datori cu o analiză în care să arate că MAGA lui Trump e un aspect care nu are nicio legătură cu democrația directă, de tip rural, a lui Călin Georgescu. Nu se vede, din păcate, o protecție din partea statului în sensul acesta, iar Ministerul Educației ar face bine să facă educație de masă, măcar acum, când țara arde. Din păcate, baba se piaptănă și face schimbări ce par bizare, cel puțin în lipsa unor explicații rezonabile.
Insist pe acest aspect. Nimeni nu ar putea considera că se amestecă educația cu lupta politică dacă un grup de profesori de prestigiu ar inaugura o rubrică la TVR, pe care să o preia televiziunile comerciale în baza contractelor de promovare politică, în care să arate că Georgescu spune prostii în legătură cu multe aspecte care țin de cultura generală. Guvernul asistă pasiv la poluarea românilor cu bazaconii ezoterice, cu false istorii, ceea ce dincolo de alegerile care urmează reprezintă o crimă. Poate să câștige Călin Georgescu sau oricine altcineva alegerile prezidențiale, important este ca în memoria societății românești să nu rămână drept adevăruri afirmațiile falsificatoare, schizoide ale unui anumit candidat.
Georgescu este liber să promoveze, în limitele legii, ce concepții politice dorește, dar nu ar trebui lăsate fără replică încercările sale de a planta la nivel de masă informații false, obscurantiste, minciuni cu privire la istoria națională, la fizică și chimie, la doctrina creștină etc. Contracararea informațiilor neadevărate de cultură generală nu trebuie neglijată, nici măcar lăsată la bunul plac al candidaților la alegerile prezidențiale, ci asumată de Ministerul Educației, laolaltă cu Ministerul Culturii. Aici nu este vorba despre polemici politice în cadrul libertății de exprimare, ci de o datorie a statului față de cetățenii săi.
În fond, propun o rubrică, un program de televiziune promovat pe internet, nu e mare filosofie aici. Realizat atractiv, acest produs media ar putea corecta nu doar tembelismele lui Georgescu, ci altele, identice sau foarte asemănătoare care sunt lansate în spațiul virtual de ani mulți, de către acei creatori de ”content” lipsiți de orice moralitate, cărora nu le pasă de faptul că încasează bani având ca îndeletnicire promovarea minciunii.
Când cultura generală este evident precară, anumite corecții pot fi făcute la nicel de masă prin programe clare, creative, inteligente, o atenție specială fiind acordată educației civice. Emil Cioran spunea, în ”Mărturisiri și anateme” în felul următor: „Dar tocmai asta e — că tiraniei poți să-i dai de gust, căci omul preferă adesea să dospească în frica lui decât să-nfrunte spaima de a fi el însuși. Cînd fenomenul se generalizează, cezarii își fac apariția; cum am putea să le facem vreo vină, cînd ei răspund cerințelor nimicniciei, apelurilor lașității noastre?”. Explică guvernul, prin cele două ministere amintite, prin ce se deosebesc dictatura și democrația? Nici vorbă.
Explicația inhibiției guvernamentale poate fi aceea că astfel de programe de masă ar putea aduce aminte de o epocă revolută, când masele erau îndoctrinate cu ideologia comunistă. Este doar un alibi, deoarece nu există nicio contradicție între democrație și educația la nivel de masă prin mass media, între libertatea de exprimare și exprimarea adevărului științific, între cultură și cultura de masă.
Pe scurt, propun guvernului României inaugurarea unui program național de culturalizare națională pe direcțiile amintite, în primul rând pe acelea ale limbii române și istoriei naționale. Dacă aș avea forța de persuasiune pe care nu am cum să o am, aș consfinți în Constituție ca astfel de programe să devină permanente, indiferent de succesiunea democratică a guvernelor. Poate că deficiența învățământului de-a lungul deceniilor, poate că rapida și dificila schimbare a vremurilor sunt cauzele unei ignoranțe la nivel național pe domenii a căror minimă cunoaștere este esențială în profilul omului modern și democrat. Dacă s-a greșit, trebuie să o recunoaștem, dar nu din vorbe, cum a fost iohannista ”România educată”, ci prin acțiune curajoasă, promptă, eficientă. Suntem în ceasul al 12-lea al ignoranței, cu efecte majore și riscuri iminente, iar măsurile trebuie luate acum. Nu putem aștepta ca o eventuală reglare a sistemului de educație să își arate efectele peste generații, nu putem lăsa să ardă casa cu speranța că vom construi alta.
Metafora de mai sus trimite la ideea unei intervenții pompieristice, dar trebuie ca statul să și-o asume, în disperare de cauză. Trebuie intervenit urgent, mâine, dacă se poate.
Gheoghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
