Judecați pentru emiterea a sute de facturi false

0

 

Trei persoane urmează să fie trimise în judecată într-un dosar de evaziune fiscală după ce ar fi emis peste 300 de facturi false cu scopul de a nu plăti TVA sau impozit pe profit. Prejudiciul calculat este unul uriaș, dar anchetatorii au precizat că o mare parte din sumă a fost achitată de făptași.  

 

Dosarul de evaziune fiscală a fost instrumentat de polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș. ”Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2016 – 2018, o societate ar fi declarat achiziții fictive, de la alte 11 societăți, prin introducerea a 395 de facturi fiscale nereale, acțiuni prin care a fost prejudiciat bugetul consoidat al statului, prin neplata impozitului pe profit și a TVA.

De asemenea, în perioada octombrie 2016 – aprilie 2017, societatea ar fi vândut mai multe bunuri imobile, situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, la un preț subevaluat, astfel încât să fie evitată plata taxelor aferente acestor tranzacții imobiliare” spuns reprezentanții IPJ Argeș.

 

În urma anchetei s-a stabilit că prejudiciul, în dauna bugetului general consolidat al statului, este de 780.000 de lei, la care se adaugă dobânzi și penalități. În cursul cercetărilor însă, a fost recuperată suma de peste 530.000 de lei, sumă achitată de inculpații din dosar.

Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de trimitere în judecată a două persoane fizice, în vârstă de 50, respectiv de 35 de ani, precum și a persoanei juridice.