În noaptea de marți spre miercuri, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din comuna Coșești, satul Petrești.
La fața locului s-au deplasat patru echipaje de pompieri de la Detașamentele Mioveni și Pitești cu două autospeciale de stingere, o autospecială de lucru și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. La misiunea de stingere a participat și personal al Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din comunele Coșești și Domnești.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 200 mp și prezenta pericol de propagare la proprietățile învecinate. Totodată, în urma incendiului, au ars și în jur de 4 mp dintr-o anexă.
Echipajul medical nu a identificat victime.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scurtcircuit electric, de la un conductor, cablu electric defect neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată, au precizat reprezentanții ISU Argeș.
În acest context, pompierii argeșeni vin cu sfaturi de prevenire pentru cetățeni.
„Prevenirea incendiilor începe cu respectarea câtorva reguli simple:
– nu folosiți improvizații;
– nu permiteți copiilor să se joace cu instalațiile electrice;
– nu suprasolicitați instalațiile electrice folosind mai mulți consumatori simultan;
– apelați la personal autorizat pentru verificarea instalațiilor;
– folosiți doar echipamente omologate;
– decuplați echipamentele electrice atunci când lipsiți o perioadă mai lungă de acasă.
Nerespectarea acestor reguli poate genera oricând incendii”, precizează reprezentanții ISU Argeș.