Faci ucenicie și primești bani!

0

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a semnat contractul de finanțare pentru Proiectul „START – Investește în calificare pentru viitor!”. Acesta oferă programe de ucenicie plătite, unde tinerii pot învăța direct la locul de muncă, pe o durată de 6-36 de luni în funcție de nivelul de calificare. 

„Prin acest program le deschidem tinerilor sub 30 de ani drumul pentru un început în carieră. Prin proiectul START, înveți o meserie, câștigi experiență și ai un loc de muncă în care ești plătit în acest timp în care înveți. Programul este finanțat cu 30 de milioane de euro din fonduri europene și de la bugetul de stat, iar angajatorii primesc câte 2.250 de lei pe lună pentru fiecare ucenic pe care l-au angajat”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Iată câteva exemple de salarii pentru câteva dintre cele mai căutate meserii în care tinerii pot face ucenicie:

  • sudor 5.764 de lei pe lună
  • sculer matrițer 6.355 de lei pe lună
  • instalator 6.672 de lei pe lună
  • electrician 7.262 de lei pe lună
  • tinichigiu 6.147 de lei pe lună

Exemplele sunt salarii medii brute, datel fiind  extrase din sistemul REGES/REVISAL.