Adepții lui Călin Georgescu nu pot fi abordați cu niciun argument, ei continuă să îl susțină pe liderul lor mesianic într-un mod care amintește de fenomenul social medieval cunoscut sub numele de ”boala dansului”.
”Boala dansului” a apărut spontan, aparent fără nicio explicaţie, în Europa medievală. Mii de oameni au dansat până la moarte, zile în şir, aproape fără oprire. Este unul dintre cele mai bizare cazuri medicale documentate în Europa.
În anul 1518, oraşul Strassbourg era un puternic centru urban independent de pe teritoriul Sfântului Imperiu Romano-German . În luna iulie a acelui an, Strassbourg-ul avea să fie lovit de cea mai ciudată molimă întâlnită până atunci, se arată într-un documentar, din miile care există, apărut pe adevărul.ro.
Totul a început cu o femeie de aproximativ 30 de ani, nevasta unui târgoveţ, Troffea, din Strassbourg. Femeia a ieşit în plină stradă şi a început să danseze frenetic. Nu a putut fi oprită cu nimic. A dansat până a căzut din cauza epuizării. S-a odihnit, pe jos, o vreme. Iar apoi a luat-o de la capăt.
În scurt timp, i s-au alăturat peste 30 de oameni. Au dansat câteva zile, cu mici opriri, când efectiv cădeau de epuizare. S-au oprit doar când au căzut la pat, în pragul morţii. În săptămâna ce a urmat, peste 400 de oameni din Strassbourg dansau frenetic pe străzi.
Jumătate au murit din cauza epuizării, în plină stradă.
Nebunia a durat o lună. La sfârşitul lui august, ”boala dansului“ a luat sfârşit. Sute de oameni din Strassbourg au murit după ce au dansat nebuneşte. Alţii au căzut la pat şi s-au îmbolnăvit având nevoie de săptămâni de recuperare.
De observat că locuitorii din localitățile învecinate nu dansau, adeseori mergeau să-i vadă pe nebuni și încercau să îi abordeze.
- De ce dansezi, oprește-te, nu vezi că vei muri?
- Lasă-mă în pace, răspundea dansatorul, vezi-ți de treaba ta, e minunat să dansezi, dansul ne scapă de viața grea pe care o ducem.
Vă închipuiți perplexitatea celorlalți, vă imaginați încercările lor zadarnice de a-și explica ceea ce se întâmplă cu semenii lor?
Cazul de la Strassbourg este cel mai cunoscut şi mai bine documentat, dar aşa cum arată specialiştii, ”Boala dansului” a afectat mai multe localităţi din Europa, în Evul Mediu, timp de câteva secole. Mai precis, începând din secolul al VII-lea d Hr şi până în secolul al XVII-lea.
Sunt numeroase referinţe în documentele medievale despre momente ciudate în care grupuri mari de oameni începeau, fără niciun motiv, să danseze frenetic.
Episoadele de ”boala dansului” apăreau mai ales după câte o lovitură a ciumei, așa cum azi georgismul apare după pandemie.
Unul dintre cele mai vechi cazuri cunoscute şi relatate de ”Boală a dansului” a fost înregistrată în anul 1020. Se întâmpla în Ajunul Crăciunului, tot într-un sătuc francez. Slujba de Crăciun, oficiată în localitate, a fost stricată de faptul că majoritatea ţăranilor prezenţi în biserică au început să sară nebuneşte şi să cânte fără niciun motiv.
Un caz asemănător a fost înregistrat şi la Erfurt, în Germania. De această dată a fost vorba de un grup de localnici care au dansat şi au sărit mai mulţi kilometri. În starea aceea de frenezie au ajuns până în oraşul vecin Arnstadt, scrie autorul documentarului.
În anul 1374, nebunia dansului a început la Aachen şi s-a răspândit până în Luxemburg. A fost numit ”Dansul Sfântului Ioan”, oamenii crezând că este un soi de blestem aruncat asupra lor, împreună cu ciuma care răvăşea Europa.
”Formau hore, ţinându-se de mână, şi părea că şi-au pierdut total controlul şi simţurile. Dansau continuu, fără să le pese de nimic, ore întregi, într-un soi de delir sălbatic. Se opreau doar când se prăbuşeau din cauza epuizării”, scria Justus Friedrich Karl Hecker, un cunoscut medic din secolul al XIX-lea, în lucrarea sa ”The Black Death and The Dancing Mania”, publicată în 1888.
Nebunia care a cuprins astăzi România, dar și alte țări europene, într-o mai mică măsură, poate fi similară ”bolii dansului” din Evul Mediu. Nu este exclus ca peste ani și ani, cercetătorii să rămână la fel de neputincioși în a explica fenomenele sociale de acum precum nici noi nu putem înțelege ce se întâmpla cu țăranii medievali care dansau până când picau din picioare și plecau pe lumea cealaltă.
Să nu încercăm explicarea mișcării georgiste prin eșecul clasei politice sau prin polarizarea socială, deoarece aici este vorba despre mult mai mult. Indiferent de ceea ce spune ”guru”, adepții îl aprobă și refuză orice fel de dialog.
- Nu vedeți ce nebunii spune, de ce îl luați în seamă?
- Lasă-mă în pace, răspunde georgistul, e minunat să fii adeptul acestui om care ne va scăpa de viața grea pe care o ducem.
Așa-zisele proteste din zilele noastre seamănă perfect cu horele despre care vorbea doctorul Hecker. ”Formau hore, ţinându-se de mână, şi părea că şi-au pierdut total controlul şi simţurile. Dansau continuu, fără să le pese de nimic, ore întregi, într-un soi de delir sălbatic. Se opreau doar când se prăbuşeau din cauza epuizării”.
Când se vor opri georgiștii, nu se știe, probabil tot în momentul în care vor fi epuizați, problema este însă că de data aceasta riscăm să fie epuizată România.
Noile cercetări arată că ”boala dansului“ ar fi, de fapt, psihoză în masă sau efectul devastator al stresului post-traumatic acumulat. Un anume John Waller a publicat câteva studii pe această temă şi este de părere că dansul frenetic apărea după momente de stres extrem ca tulburări psihogenice în masă. În secolul al XIV-lea, acestea au survenit ca urmare a stresului şi temerilor extreme provocate de epidemia de ciumă, iar la 1518, după o perioadă lungă de foamete, dar şi după epidemia de variolă care lovise oraşul. În alte condiţii, alte epidemii, foametea sau războiul îndelungat puteau provoca aceste tulburări, se arată în articolul amintit.
Am avut pandemie și război la graniță. Actuala psihoză în masă ar putea fi generată de aceste evenimente, la care s-a adăugat arma psihologică despre care vom mai vorbi.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
