Potrivit bilanțului activității anului 2024 DNA-Serviciul Teritorial Pitești a întocmit 9 rechizitorii şi acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, pe numele a 34 de inculpaţi. Printre aceștia se numără 5 funcționari publici, un polițist și un avocat. În cursul anului 2024, un singur inculpat din dosarele intrumentate a fost arestat preventiv.
În 2024, la DNA Pitești au lucrat în total 4 procurori, inclusiv procurorul șef Marius Ștefan, schema fiind completă. Dintre aceștia, 4 procurori (procurorul-șef serviciu și 3 procurori cu funcție de execuție) și-au desfășurat activitatea în sectorul de urmărire penală, iar un procuror a exercitat atribuții de reprezentare în instanță.
”Potrivit aprecierii procurorului-șef serviciu, activitatea desfășurată de Serviciul Teritorial Pitești în anul 2024 a fost una eficientă și calitativă, caracterizată prin instrumentarea unor cauze penale complexe și relevante din punct de vedere al competenței Direcției Naționale Anticorupție, creșterea semnificativă a numărului de inculpați trimiși în judecată și a infracțiunilor reținute în sarcina acestora, calitatea activității de urmărire penală în condițiile în care nu au existat cauze restituite sau trimise la procuror și nici plângeri admise împotriva soluțiilor adoptate în cursul urmăririi penale, existând o singură soluție de achitare cu privire la o cauză penală în care sesizarea instanței s-a realizat în cursul anului 2015, identificarea de bunuri și luarea de măsuri asigurătorii efective asupra bunurilor aparținând inculpaților până la concurența întregului prejudiciu și preocuparea pentru soluționarea cauzelor penale într-un termen rezonabil”, scrie în bilanțul activității pe anul 2024, al DNA.
Mai puține cauze, mai mulți inculpați!
Activitatea desfășurată de către Serviciul Teritorial Piteşti, în cursul anului 2024, a fost după cum urmează:” Cantitativ a scăzut cu 2,1% numărul cauzelor penale de soluţionat (278 faţă de 284 cauze în anul 2023), a scăzut cu 8,6% cel al cauzelor penale soluţionate (92 faţă de 100 cauze în anul 2023), însă a crescut cu 14,4% numărul soluțiilor emise pe fond (79 faţă de 69 în anul 2023). Au rămas nesoluționate 186 cauze, în creștere cu 1,08% față de anul precedent (184 cauze în anul 2023).
În ceea ce privește actele de sesizare a instanței de judecată, s-au emis 6 rechizitorii (privind 31 inculpați persoane fizice), față de anul 2023 când au fost emise 5 rechizitorii (privind 8 inculpați persoane fizice) și s-au încheiat 3 acorduri de recunoaștere a vinovăției (privind 3 inculpaţi persoane fizice), față de 7 acorduri de recunoaștere a vinovăției (privind 7 inculpați persoane fizice) încheiate în anul 2023.
Deși numeric a scăzut numărul actelor de sesizare a instanței, în cursul anului 2024 au fost trimiși în judecată un număr considerabil mai mare de inculpați comparativ cu anul 2023, respectiv 34 inculpați în anul 2024 față de 15 inculpați în anul 2023, procentual înregistrându-se o creştere de 126% la acest indicator statistic.
Pentru cei 34 inculpați în privința cărora au fost sesizate instanțele de judecată, dintre care unul sub măsura controlului judiciar și unul în stare de arest preventiv, s-a reținut săvârșirea a 37 infracțiuni (faţă de 22 de infracţiuni în anul 2023), înregistrându-se o creştere de 68% a numărului de infracțiuni reținute în actele de sesizare a instanței.
În cursul anului 2024, în cauzele instrumentate de procurorii serviciului, pe baza ordonanțelor în care au dispus luarea măsurilor asigurătorii, au fost indisponibilizate efectiv bunuri în valoare de 3.860.565 RON. Totodată, din analiza datelor referitoare la valoarea bunurilor efectiv indisponibilizate în cauzele instrumentate de procurorii serviciului, la finele anului 2024, în cauzele în care efectuau urmărirea penală, erau indisponibilizate efectiv bunuri în valoare de 887.290 RON.
Cu privire la măsurile preventive, în anul 2024 s-a luat măsura reținerii față de 2 inculpați, ulterior judecătorul de drepturi și libertăți dispunând faţă de un inculpat măsura arestării preventive, iar față de un inculpat măsura controlului judiciar.
5 funcționari publici, un polițist și un avocat
Printre cei 34 inculpați trimiși în judecată se află 5 funcţionari publici, un poliţist, un avocat, o persoană fără ocupaţie şi 26 alte ocupaţii (apicultori, reprezentanţi întreprindere individuală, administratori firmă, învăţătoare, economist, manager transport etc).
Referitor la operativitate, din cele 92 cauze soluţionate, în 60 a fost depășit termenul de un an de la prima sesizare (48 în anul 2023) iar în 77 cauze soluţionate a fost depășit termenul de 6 luni de la începerea urmăririi penale (52 în anul 2023). Din cele 186 cauze rămase nesoluționate, un număr de 127 cauze sunt mai vechi de un an de la prima sesizare (114 în 2023) și 137 cauze sunt mai vechi de 6 luni de la începerea urmăririi penale (127 în 2023).
În 2024 au rămas definitive hotărâri penale de condamnare în 6 dosare faţă de 6 inculpaţi (6 hotărâri definitive de condamnare a 6 de inculpați în anul 2023), 2 inculpați achitați definitiv (față de 44 inculpații în anul 2023) într-o cauză penală în care sesizarea instanței de judecată s-a realizat în cursul anului 2015. În anul 2024, nu s-a înregistrat nicio cauză în care, prin hotărâre definitivă, judecătorul de cameră preliminară să fi dispus restituirea la procuror.
Volumul mediu al cauzelor soluționate a fost de 23 cauze penale/procuror, dintr-un volum mediu de soluționat de 70 cauze de/procuror. Activitatea în sectorul judiciar a fost asigurată de un procuror care a participat la judecarea unui număr de 348 cauze penale și 3 cauze civile, fiind totodată puse concluzii pe fond în 160 cauze penale şi 2 cauze civile. De asemenea, în desfăşurarea activității judiciare au fost verificate hotărâri judecătoreşti pronunțate în 90 cauze penale şi o cauză civilă în vederea exercitării căilor de atac.