Luni dimineață, pompierii și polițiștii au fost sesizați că o persoană a căzut de la înălțime (etajul 3 al unui bloc) în municipiul Pitești, Craiovei, strada Constructorilor.
Au intervenit pompierii de la Detașamentul Pitești cu un echipaj SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipa SAJ. În ciuda eforturilor cadrelor medicale, pentru persoana de sex feminin, în vârstă de aproximativ 46 de ani nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul.
Polițiștii Secției 4 Pitești au luat primele măsuri la fața locului. Se fac cercetări pentru a se stabili dacă este vorba de un accident sau de sinucide
„În dimineața zilei de luni, 3 martie, polițiștii piteșteni au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie a fost găsită căzută de la înălţime, în zona unui bloc de locuințe din Pitești.
La fața locului au intervenit pentru primele măsuri polițiștii Secției 4 Poliție Pitești și un echipaj medical, din păcate fiind constatat decesul celei în cauză.
Din primele verificări rezultă că femeia, de 45 de ani, ar fi căzut de la etajul 3 al imobilului în cauză.
Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești, iar pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, urmează să fie întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.