Acasă Rubrici Fapt Divers Bilanț la Tribunalul Argeș: Încărcătura pe judecător, peste 2100 de dosare

Bilanț la Tribunalul Argeș: Încărcătura pe judecător, peste 2100 de dosare

0

Bilanțul activității Tribunalului Argeș pe anul 2024 arată că în cursul anului care s-a încheiat volumul de emuncă a scăzut ușor. Chiar și în aceste condiții un judecător a avut o încărcătură de aproximativ 2100 de dosare.  

Volumul de activitate în anul 2024 a fost de 20.847 dosare, volum ce se compune din 8.874 dosare aflate în stoc la 01.01.2024 și 11.973 dosare intrate pe parcursul perioadei analizate. Comparativ cu anul anterior se constată o scădere a volumului de activitate cu aproximativ 2,72%, datorată în principal micșorării stocului inițial cu circa 10,57%, pe fondul creșterii numărului de dosare intrate cu 4,05. Raportul „Evoluția comparativă dosare intrate, analiză Materie Juridică” indică faptul că s-au înregistrat creșteri în ceea ce privește numărul de dosare intrate în 3 materii juridice, respectiv „Penal”, „Litigii de muncă”, „Contencios administrativ și fiscal”, iar numărul dosarelor intrate s-a diminuat în cazul a 4 materii, respectiv „Litigii cu profesioniștii”, „Asigurări sociale”, „Civil”, „Minori şi familie”. În materia „Proprietate intelectuală” a stagnat numărul de dosare intrate. Creșterea numărului de dosare intrate în cele 3 materii a fost de 1107 dosare, în timp ce diminuarea numărului de dosare intrate a fost de 641 de dosare. Cea mai însemnată contribuție procentuală la creșterea numărului de dosare intrate a avut-o materia „Penal” (23,68%), urmată de „Litigii de muncă” (19,42%) și „Contencios administrativ și fiscal” (8,67%), în timp ce scăderea s-a evidențiat în materiile „Litigii cu profesioniștii” (22,22%), „Asigurări sociale” (12,65%), „Civil” (11,3%) și „Minori și familie” (5,19%).

 

Stoc de dosare, în scădere

În ceea ce privește stocul de dosare, anul 2024 a debutat cu un stoc inițial de 8.874 de dosare, iar la finalul anului s-a înregistrat un stoc de 9.734 de dosare. Rata de atacabilitate a stocului inițial a fost de 61,2%, însă, în condițiile în care rata de soluţionare a dosarelor intrate a fost de 47,4%, stocul la sfârșitul anului 2024 a înregistrat o scădere cu 4.370 de dosare. Stocul la sfârșitul anului 2024 s-a mărit față de cel de la sfârșitul anului 2023 pentru aproape toate stadiile procesuale, excepție făcând stadiul Recurs care este în scădere. Cea mai mare creștere a stocului s-a înregistrat în cazul stadiului procesual Fond, cu 603 dosare. Rata de atacabilitate a stocului inițial s-a încadrat între 58,4% în cazul stadiului procesual Fond și cca 95,8% pentru Contestație NCPP.

Cauze complexe

 

Analizând volumul de activitate din perspectiva complexității obiectului principal al cauzelor se poate observa că în anul 2024 ponderea dosarelor cu 7, 9 și 10 puncte complexitate a fost de 77,1%, în timp ce 22,1% au avut 1-6 și 8 puncte complexitate. Comparativ cu celelalte tribunale, volumul de activitate al Tribunalului Argeș s-a clasat pe locul 7 din punctul de vedere al numărului de dosare și pe locul 11 din punctul de vedere al complexității dosarelor de soluționat în total pe instanţă în anul 2024, menținându-și poziția în clasamanetul pe număr de dosare și în scădere cu 2 poziții în clasamentul pe complexitate față de anul trecut, scrie în bilanțul activității pe anul 2024.

La Secția Penală peste 800 dosare pentru un judecător

În ceea ce priveşte încărcătura raportată la volumul adiţionat, Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a înregistrat în medie, pe judecător, o încărcătură de 2.111,15 cauze, Secția Civilă un număr de 674,26 cauze , iar Secția Penală o încărcătură de 841,7 de dosare.

Stocul dosarelor în 2024 de 9.734 , dintre acestea mai vechi de 1 an sau 1,5 ani fiind 590 dosare. Cele mai multe dosare sunt cele privind asigurrile sociale, respectiv un total de 3980 dosare și mai vechi de 1 an sau 1,5 ani fiind 144. În privința dosarelor penale, stocul este de 432 iar mai vechi de peste 1,5 ani, 30.  În privința dosarelor soluționate în 2024, numărul total este de 11.113, din care într-un an 9.630. Numărul dosarelor penale soluționate anul trecut au fost de 3.447, din care într-un an 3.204. În 2023, numărul total al dosarelor soluționate a fost de 12.556, din care într-un an. 10.997.

 

 

hacklinkJojobet GirişFree Pornivermectin tabletMadridbetMadridbetMadridbetmeritbetanadoluslotCasibom GirişsuperbetinanadoluslotmeritbetsuperbetinTophillbetcasibomJojobet GirişcasibomCasibom GirişHoliganbetkavbetgalabetMarsbahisJojobetJojobet