Postul, în esența sa, înseamnă disciplină. Paradoxal însă, tocmai prin această renunțare de bunăvoie primim belșug de binecuvântări. Postul face parte dintre ceea ce numim nevoințe duhovnicești și este o cale prin care creștinul își apropie sufletul de Dumnezeu. Totuși, pentru unii, cuvântul „disciplină” poate avea o rezonanță neplăcută, aducând aminte de mustrările și îndreptările primite de-a lungul vieții – fie în familie, fie în școală, fie chiar în biserică.
Privind însă mai adânc, vedem că orice îndreptare are două dimensiuni. Pe de o parte, presupune renunțarea la ceva ce ne este drag – în trecut, aceasta putea fi o jucărie gălăgioasă, iar astăzi, de cele mai multe ori, este telefonul. Pe de altă parte, presupune primirea unei îndatoriri care, deși nu este plăcută pe moment, ne este de folos. Chiar dacă procesul educației nu este lipsit de dificultăți, roadele sale sunt folositoare, ducând la maturizarea copilului.
Tot astfel, nevoințele duhovnicești presupun lepădarea de unele lucruri și săvârșirea altora, având ca scop creșterea noastră în asemănarea cu Hristos. Dacă educația copilului necesită uneori constrângere, nevoințele duhovnicești trebuie să izvorască din dorința sufletului. Prin post, renunțăm la hrana trupească, dar și la alte lucruri care ne împovărează sufletul – de la pierderea timpului pe rețele de socializare și televizor, până la preocupările deșarte. Facem aceasta nu ca scop în sine, ci pentru a ne dărui mai mult rugăciunii, privegherii, meditației la viețile sfinților și faptelor bune.
În întreaga tradiție a Bisericii, postul nu a fost niciodată separat de rugăciune. Însuși Mântuitorul Hristos a postit patruzeci de zile în pustie, arătându-ne calea biruinței asupra ispitelor. Apostolii au postit, la fel și sfinții de-a lungul veacurilor, înțelegând că postul unit cu rugăciunea este armă duhovnicească împotriva ispitelor și cale spre curățirea inimii. Sfinții Părinți ne învață că nu este suficient să ne înfrânăm doar de la anumite alimente, ci trebuie să ne înfrânăm și de la la vorbele deșarte și de la rebeliune.
Astfel, prin postire, descoperim că nu mai suntem aceiași, ci am devenit mai apropiați de Hristos. Mai mult, ne dăm seama că nu ne mai aflăm în același loc, ci suntem mai aproape de Dumnezeu. Postul trebuie însoțit de rugăciune adâncă, de spovedanie curată și deasă, căci doar astfel sufletul se poate curăți și întări în har.
Dumnezeu i-a dat omului libertatea de a alege, dorind ca acesta să ajungă la asemănarea dumnezeiască prin propriile sale alegeri. În Rai, Adam putea mânca din toți pomii, mai puțin din pomul cunoștinței binelui și răului. Această poruncă era, de fapt, un îndemn la post. Dacă și în Paradis era nevoie de înfrânare, cu atât mai mult este necesară în lumea de azi.
Încălcarea postului a adus moartea în lume, iar postul rămâne un mijloc prin care omul se apropie de Dumnezeu. Așa s-a întâmplat și cu locuitorii cetății Ninive. Când profetul Iona le-a spus că cetatea lor va fi distrusă din cauza păcatelor, oamenii nu au fost nepăsători. Au început să postească toți – de la cei mai mari la cei mai mici, ba chiar și animalele – și astfel au fost salvați.
Exemplele continuă și în alte relatări biblice. Profetul Daniel, care postea, a fost aruncat în groapa cu lei, dar a ieșit nevătămat. Tot așa, cei trei tineri care s-au hrănit cumpătat au fost aruncați într-un cuptor încins, dar flăcările nu i-au atins.
Hristos le spune Apostolilor: „Iar tu, când postești, unge-ți capul și spală-ți fața, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău…” (Matei 6, 17-18). Iudeii, în zilele de post, își lăsau fața nespălată, își presărau cenușă pe cap și purtau haine aspre, ca un semn de întristare. Dar un astfel de post, făcut doar pentru a fi văzut de oameni, nu este primit de Dumnezeu. Pentru a ține postul cu bucurie, putem folosi rețete simple, dar hrănitoare.
Rețetă de urzici cu ceapă verde, leurdă și lapte de migdale
Această mâncare simplă ne amintește că postul nu este doar o restricție, ci și o ocazie de a ne întoarce la lucrurile naturale. Laptele de migdale adaugă o textură mai fină și o aromă delicată, îmbogățind acest preparat hrănitor.
Ingrediente:
400 g urzici (doar frunzele)
2 legături de ceapă verde
1 legătură de leurdă
2–3 linguri de ulei de măsline
150 ml lapte de migdale
Sare și piper, după gust
500-600 ml apă
Mod de preparare:
1. Fierbeți urzicile în apă sau supă de legume timp de 10 minute, apoi scurgeți-le și pasați-le.
2. Căliți ceapa verde și leurda în ulei de măsline, la foc mic, până devin moi și aromate.
3. Adăugați urzicile pasate, amestecați bine și mai lăsați pe foc 5–7 minute.
4. Turnați laptele de migdale, amestecați și mai lăsați pe foc încă 2-3 minute, pentru a se îmbina aromele.
5. Asezonați cu sare și piper, după gust.
6. Serviți cu mămăliguță sau pâine de casă.
Totodată, postul nu este o nevoință rigidă, ci trebuie practicat cu discernământ. Cantitatea de hrană se reduce în funcție de vârstă, de ascultările la care am fost chemați și de binecuvântarea duhovnicului. Suntem fiii Lui, răscumpărați prin jertfa Mântuitorului, iar nevoințele noastre nu sunt menite să ne câștige mântuirea, căci aceasta ne-a fost dăruită. Ele sunt însă căile prin care creștem în cunoașterea Lui și ne împodobim sufletul cu virtuți. Darurile pe care le primim prin ele nu sunt un scop în sine, ci pregătirea pentru cel mai mare dar: împărtășirea de Dumnezeu Însuși.
Pr. Prof. Rafael Vintilă.
