Prorocul Iezechiel mărturisește că, într-o zi, cerurile s-au deschis înaintea sa și a primit revelații dumnezeiești. Cea mai impresionantă dintre acestea a fost vederea a patru ființe cerești:
„Fiecare avea câte patru fețe și fiecare avea câte patru aripi, iar sub aripi aveau un fel de mâini omenești” (Iezechiel 10, 21).
Aceste ființe sunt heruvimii, ale căror aripi simbolizează atât înălțimea stării lor duhovnicești, cât și rapiditatea cu care împlinesc voia lui Dumnezeu. De-a lungul întregii istorii a mântuirii, îngerii au fost prezenți la momente esențiale: au vestit Întruparea lui Hristos, L-au ocrotit pe Pruncul Iisus, L-au întărit în ispitirile din pustie și în rugăciunea din Grădina Ghetsimani, iar apoi au fost martori ai Învierii și Înălțării Sale. Ei sunt nevăzuți, dar prezenți la rugăciunea Bisericii:
„De aceea femeia este datoare să aibă văl pe capul său, de dragul îngerilor” (1 Corinteni 11, 10).
Într-o rugăciune a Liturghiei, preoți se referă la „sfinții Tăi îngeri care slujesc și se roagă împreună cu noi”. Conștientizarea acestei prezenţe, provocată de apostolui Pavel, poate contribui la o mai bună cuviinţă în biserică.
Imnul Heruvic, cântat în timpul Sfintei Liturghii, are menirea de a trezi conștiința creștinilor, îndemnându-i să se asemene heruvimilor și serafimilor, slujind împreună cu ei Sfintei Treimi. Acest moment coincide cu deschiderea Ușilor Împărătești, iar preotul, rostind în șoaptă Psalmul 50, aduce jertfă de tămâiere în biserică. După tămâiere, el cere iertare de la cei prezenți, pentru ca nimic să nu umbrească unitatea duhovnicească a obștii.
În cadrul Imnului Heruvic, credincioșii sunt chemați să fie asemenea heruvimilor în închinarea lor înaintea lui Dumnezeu. În limba greacă, verbul folosit pentru „a închipui” nu are sensul de a imagina pur și simplu, ci desemnează o realitate duhovnicească. O traducere mai fidelă a acestui imn ar fi:
„Noi, care suntem ca niște imagini vii ale heruvimilor, slujim împreună cu ei la Dumnezeiasca Liturghie.”
Această exprimare subliniază comuniunea reală dintre lumea văzută și cea nevăzută în actul liturgic.
Încă din vremea Vechiului Testament, heruvimii sunt reprezentați ca ființe care veghează asupra prezenței divine. Pe Chivotul Legii, doi heruvimi din aur erau așezați cu aripile întinse, iar Dumnezeu vorbea poporului Său dintre ei:
„Acolo Mă voi întâlni cu tine și de deasupra capacului chivotului, dintre cei doi heruvimi, îți voi spune toate poruncile pe care le voi da pentru fiii lui Israel” (Ieșirea 25, 22).
De asemenea, figuri de heruvimi erau țesute pe perdelele cortului mărturiei, arătând că prezența lui Dumnezeu este înconjurată de slava cerească.
Cuvântul heruvim este adesea tradus prin „cei care se roagă” sau „cei care binecuvântează”, reflectând rolul lor liturgic. Îngerii nu sunt separați de Hristos și de Biserică, ci slujesc taina mântuirii, așa cum se afirmă în Epistola către Evrei:
„Îngerii sunt duhuri slujitoare, trimise să slujească celor ce vor fi moștenitorii mântuirii” (Evrei 1, 14).
Un alt element care subliniază această comuniune cu lumea îngerilor este muzica bisericească. Cântarea liturgică ortodoxă se caracterizează prin simplitate și profunzime, având la bază două elemente fundamentale: melodia și isonul. Acestea reflectă modelul sinergiei divino-umane din actul rugăciunii: așa cum rugăciunea omului nu este izolată, ci susținută de ajutorul Duhului Sfânt, tot astfel, linia melodică este sprijinită de ison, care simbolizează vuietul Cincizecimii:
„Din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede și a umplut toată casa unde ședeau ei” (Fapte 2, 2-3).
Isonul aduce cu sine prezența divină, care înviorează întreaga Liturghie, chemând la o stare de trezvie și rugăciune neîncetată.
„Să stăm bine, să stăm cu frică!”
Deseori, în cadrul Liturghiei, preotul îndeamnă:
„Să stăm bine, să stăm cu frică sfântă, să luăm aminte!”
Aceste cuvinte sunt legate de momentul răzvrătirii îngerilor, când Lucifer și ceata sa au căzut din cer din cauza mândriei lor. Atunci, Arhanghelul Mihail a trâmbițat celorlalți îngeri, chemându-i la statornicie în credință:
„Să stăm bine!…”
Aceeași chemare la veghe duhovnicească este adresată și credincioșilor de către preot, îndemnându-i să fie atenți la taina care se săvârșește. Domnul Iisus vorbește despre îngeri ca despre ființe reale și le descrie acțiunea de ocrotire; ne învață să nu-i disprețuim pe „cei mici”, pentru că:
„Îngerii lor în ceruri privesc pururi fața Tatălui Meu Cel din ceruri” (Matei 18, 10).
De aici provine și credința că fiecare om își are îngerul păzitor. Biserica ne îndeamnă să ne rugăm pentru ajutorul lor:
„Înger de pace, credincios, îndreptător, păzitor sufletelor și trupurilor noastre, la Domnul să cerem.”
Rugăciune către Îngerul Păzitor
Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și a vieții mele celei ticăloase, nu mă părăsi pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Nu da loc diavolului celui viclean să-mi stăpânească cu silnicie acest trup muritor. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă călăuzește pe calea mântuirii. Așa, sfinte îngere, păzitorul și acoperitorul sufletului și al trupului meu, iartă-mi toate câte te-am mâhnit până în ziua și în ceasul de acum. Acoperă-mă și mă păzește de toată ispita celui potrivnic, ca să nu mânii cu niciun păcat pe Dumnezeu. Și te roagă pentru mine către Domnul, ca să mă întărească întru frica Sa și vrednic să mă arate bunătății Sale. Amin.
Pr. prof. Rafael Vintilă
