Un șofer, care se vrea profesionist, a ajuns în arest după ce a fost prins de mai multe ori conducând un TIR. Autovehiculul îi aparține și bărbatul continuă să plece în cursă deși are dreptul de a conduce suspendat din 2021. Este judecat într-un dosar și cercetat în mai multe cauze penale, atât în județul Argeș cât și în alte județe, pentru aceeași infracțiune.
Bărbatul a fost depistat în trafic de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești care au făcut un control de rutină. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără drept aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. N. G., de 26 de ani, din Câmpulung, despre el fiind vorba, a fost oprit pe bulevardul Petrochimiștilor. Când au verificat actele, oamenii legii au constatat că are permisul suspendat. Ca scuză, tânărul de la volan a spus că este mașina lui, că șoferul angajat l-a lăsat baltă și a fost nevoit să ducă el marfa la destinație. Polițiștii rutieri au știut că minte.
Verificările au scos la iveală faptul că în prezent N. G. este cercetat în mai multe orașe din țară și în Argeș, pentru conducere fără drept a unui vehicul. Probabil că aceeași scuză a spus-o de fiecare dată când a fost prins. Anchetatrii au mai stabilit că, prima dată, tânărului i-a fost suspendat permisul și a contestat procesul verbal în instanță, având dreptul să conducă până când a fost dată hotărârea. A pierdut procesul dar nu a predat permisul pentru a-i fi reținut pe 90 de zile, ci a continuat să efectueze curse. A fost prins și trimis în judecată iar în 2021, ulterior a fost condamnat la Câmpulug, în primă instanță, dar procesul nu s-a terminat. În ciuda problemelor cu legea, a continuat să conducă și a acumulat cel puțin 5 dosare penale pentru aceeași infracțiune. Miercuri 19 martie a fost reținut pe bază de ordonanță, ieri fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. Tânărul a fost plasat sub control judiciar.