Înțeleg din toate știrile și comentariile că poporul român are chef de aventură, una care nu se știe cum se termină, ca orice aventură.
Sunt foarte mulți cei care spun despre Crin Antonescu că nu va intra în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, ceea ce este sinonim cu începutul aventurii. Să vedem ce zice în acest sens sociologul AlinTeodorescu, de care nu mai auzisem nimic, de multă vreme.
” Mesaj către un prieten vechi
Nu, dl. Crin Antonescu nu intră în turul al doilea.
De cinci ani, conducerea PSD face greșeală după greșeală.
Întâi a acceptat rotația cu liberalii la guvernare, după modelul german, prost copiat. Nu a înțeles că, dacă este la guvernare în anul alegerilor, erodarea lor va fi enormă. Și așa a fost.
Campania electorală a anului 2024 a fost condusă de Mihai Tudose, Sorin Grindeanu și Marcel Ciolacu, politicieni ineficienți și incompetenți, produse ale lanțului Hrebenciuc, Ghiță, Dragnea. Cu acești experți, liderul social-democraților nu a trecut în turul al doilea. Deși au cheltuit o sumă record.
Apoi, l-au primit pe Victor Ponta înapoi pe listele de deputați. Mai mult decât o eroare, o oroare, care a eliminat aproape 5% din electoratul fidel al social-democraților.
De asemenea, au hotărât să-l sprijine pe Crin Antonescu în alegerile prezidențiale, greșeala care acoperă faptul că dl Marcel Ciolacu este complet nepopular, chiar și printre pesediști. Dar este păstrat la guvernare, în lipsa oricărui alt candidat de lider al social-democraților.
Dragă prietene, noi am ieșit la pensie.
PSD se retrage în jurul valorii de 10%….
Păcat. Se face loc unor formațiuni create virtual, fără public real, dar cu votanți.
Sper să nu se întâmple în România ce li s-a întâmplat și altora în asemenea condiții”.
Nu știu cine este ”prietenul vechi” al lui Alin Teodorescu, dar un lucru este clar, în situația în care Crin Antonescu nu câștigă alegerile, coaliția de guvernare va cădea cu zgomot, iar din acel moment, totul e incertitudine. O spune cu subiect și predicat Kelemen Hunor.
„Ca să existe în continuare această coaliție trebuie să câștige Antonescu. Dacă nu câștigă Antonescu, această coaliție n-are cum să meargă mai departe. Trebuie să fim conștienți cu toții de acest lucru”, a declarat Kelemen Hunor. „Degeaba vorbim sau spunem povești dacă această majoritate cu 3.000 de primari, cu majoritate parlamentară la cinci luni după alegerile parlamentare, nu are capacitatea de a câștiga alegerile prezidențiale, înseamnă că nu are suport în societate și din punct de vedere moral va fi o presiune uriașă și noul președinte va avea nevoie de majoritate parlamentară.
Orice președinte are nevoie de o majoritate parlamentară, așa cum și Băsescu a făcut majoritatea necesară cu care poate pune în aplicare viziunea proprie. Și Iohannis a făcut acest lucru, ‘Guvernul meu’, cum spunea el, și următorul președinte va face acest lucru. Antonescu dacă câștigă, are această majoritate în spatele lui. Dacă nu câștigă Antonescu, indiferent cine va câștiga, va încerca să formeze o majoritate. Din acest punct de vedere eu o să fiu foarte sincer și dur. Pierde Antonescu? Această majoritate nu va mai fi o majoritate funcțională până în toamnă. Acest lucru trebuie spus, degeaba ne ascundem după deget”, a mai spus liderul UDMR.
Să nu ne ascundem după deget, viitorul românilor e în mâna românilor, la votul din luna mai. Dacă vor românii experimente, vor avea experimente, iar la Crăciun nu este exclus să nu mai aibă ce pune pe masă.
În vreme ce așteptăm verdictul românilor, peste ocean, lucrurile iau o turnură stranie. Publicația Wired relatează că un grup de lobby lucrează deja la un proiect de lege care ar urma să fie supus aprobării Congresului. Dacă va fi aprobat, proiectul ar pune bazele unei rețele de orașe-corporație.
Printre argumentele susținătorilor acestei inițiative se numără faptul că dezvoltarea științifică și tehnologică ar putea avansa fără a fi constrânsă de reglementările agențiilor federale din SUA. Orașele-corporații ar putea adăposti proiecte controversate, cum ar fi studiile clinice anti-îmbătrânire, reactoare nucleare și diverse proiecte edilitare, fără aprobările necesare din partea unor agenții precum FDA, Nuclear Regulatory Commission și EPA.
Coaliția Orașelor Libertății este susținută de NeWay Capital, companie implicată în dezvoltarea Prospera, o „enclavă privată de piață liberă” în Honduras. Prospera a fost creată sub forma unei Zone Economice Speciale (ZEDE), în care actorii privați își stabilesc propriile norme juridice, fără intervenția guvernului local. Acest model a fost posibil după o lovitură de stat susținută de SUA în 2013.
Trey Goff, șeful de personal al Prospera, a declarat că reprezentanții entității au avut întâlniri recente cu oficiali din Administrația Trump, care au fost „foarte receptivi” față de inițiativa lor. Coaliția Orașelor Libertății susține că reglementările existente în SUA frânează progresul, iar orașele libertății ar elimina birocrația și ar stimula dinamismul economic, oferind antreprenorilor mai multă libertate.
Unde vor fi construite aceste orașe-corporație?
Susținătorii ideii sugerează că aceste orașe-corporație ar putea fi construite pe terenuri federale, inclusiv în parcurile naționale ale SUA. Coaliția Orașelor Libertății menționează că aproximativ 28% din terenurile americane sunt deținute de guvernul federal și ar putea fi utilizate pentru „dezvoltare inovatoare”.
De asemenea, Donald Trump a discutat deschis, într-un videoclip din campania prezidențială, despre utilizarea terenurilor federale protejate pentru construirea unor „Orașe ale libertății”. Trump a argumentat că astfel de proiecte ar redeschide frontierele și ar oferi tinerilor șansa de a deveni proprietari de locuințe, împlinindu-și visul american.
În aceste orașe – stat, nimeni nu garantează drepturile omului, nici pensiile. Entitățile respective se pot angaja în cercetări stranii legate de inteligența artificială, virusuri, arme psihologice. Nimeni nu va putea controla nimic, filosofii extremiști din anturajul echipei Trump își pot vedea visul cu ochii.
Românii ar face bine ca în această perioadă tulbure să țină aproape de UE și să nu mai moară de indignare că Bolojan l-a numit consilier onorific pe Dacian Cioloș.
Îmi permit o concluzie. Vrem stabilitate, mergem cu Crin Antonescu, vrem aventuri, avem opțiuni multiple.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)