Pompierii s-au luptat 6 ore cu focul, la Rucăr

0

În cursul nopții  de duminică spre luni, un incendiu la care au intervenit pompierii argeșeni, s-a produs într-o gospodărie din comuna Rucăr, strada Păpușa.

De urgență, la fața locului au fost alocate două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat de la Punctul de Lucru Rucăr și Detașamentul Câmpulung.

La sosirea forțelor operative, ardeau o casă și anexe, pe o suprafață de aproximativ 240 mp, flăcările violente prezentând pericol de propagare la casele învecinate.

Paramedicii SMURD au monitorizat o persoană de sex feminin, care prezenta atac de panică. În urma evaluării, persoana a refuzat transportul la spital.

 

La misiunea de stingere a participat și personal al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Rucăr.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric.

  • Misiunea de stingere a durat peste șase ore.