O piteșteancă a fost convocată la lotul național de handbal!

0

O tânără sportivă din Pitești a fost convocată la lotul național de handbal feminin seniori, pentru meciul din calificarea la Campionatul Mondial de Handbal care va avea loc pe 9 aprilie. Atunci echipa României va întâlni echipa Italiei urmând ca pe 14 aprilie să se joace returul, la Bistrița. Bianca Elena Voica, despre ea fiind vorba, va juca pe postul de pivot! 

Bianca Elena Voica, acum în vârstă de 22 de ani, joacă handbal de la vârsta de 7ani. Și-a început cariera sportivă în 2009 sub îndrumarea antrenoarei Nadina Dumitru și Luminița Iordache la Liceul cu Program Sportiv Pitești până în anul 2013, an din care a evoluat în paralel și la Centrul Județean de Excelență Brașov une i-a fost antrenor Lena Breabăn până 2016.  Din 2017, timp de 3 ani a jucat la Clubul Sportiv Municipal Bucuresti. Din anul 2020 s-a transferat la Clubul Corona Brașov unde a promovat cu echipa în Liga Florilor Mol și echipa se află în clasament pe locul 2.

Tânăra sportivă a fost componenta lotului național de cadete, junioare, tineret și în prezent și a naționalei de senioare, participând la campionatul european și mondial de junioare și tineret. Vineri Bianca Elena Voica a fost convocată la lotul național și va jouca pe postul de pivot în meciurile de baraj tur-retur cu Italia, pentru calificarea la Campionatul Mondial de Handbal care va avea loc între 27 noiembrie și 14 decembrie 2025 în Germania și Țările de Jos (Olanda).

Deși are o carieră frumoasă în sport, Bianca nu și-a neglijat educația. Ea a absolvit  Liceul cu Program Sportiv Mircea Eliade din București, a urmat cursurile  Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Politehnica București-Centrul Universitar Pitești pe care a absolvit-o în 2024. În prezent urmează un master, tot la Centrul Universitar Pitești în aceeași ramură. Mult succes, Bianca!