Pe data de 10 aprilie, începând de la ora 18.00, va avea loc, la Hotel Ramada Pitești conferința organizată de echipa SuperAge, Institut de Menopauză, Andropauză și Longevitate, un eveniment dedicat sănătății și echilibrului în perioada menopauzei!
Evenimentul va fi găzduit de Ileana Badiu, iar pe scenă vor urca medici și experți de excepție. Vei descoperi informații esențiale despre transformările prin care trece corpul unei femei aflate în perimenopauză și menopauză, dar și despre impactul acestora asupra relațiilor și vieții de zi cu zi. De asemenea, vorbitorii vor aborda și un subiect important pentru bărbați – andropauza.
La eveniment vor lua cuvântul: Alina Sârbu, medic primar obstetrică -ginecologie, Mădălina Sideri, medic primar de medicină fizică și de reabilitare, Raluca Hera, medic primar, doctor în științe medicale, ginecologie funcțională și estetică, Age management, Nicoleta Ferariu, medic specialist chirurgie plastică, esteticăși microchirurgie reconstructivă, Alina Spinean, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice, MariaTulpan, medic specialist endocrinologie, Cosmina Bengescu, farmacist doctorand chimie aplicată, supraspecializat în tehnici speciale de preparare farmaceutică, Oana Cuesdeanu, psiholog specialist și supervizor și psihologie clinică, psihoterpeut și trainer în psihoterapie pozitivă și Alin Paraschiv fizioterapeut. Vorbitorii vor împărtăși nu doar expertiză medicală, ci și experiențe autentice. Seara se va încheia cu o sesiune de întrebări.
Participanții se pot înscrie pe site-ul: https://shop.superage.ro/lets-talk-about-menopause/