Omul este marele experiment al lui Dumnezeu, dar nu într-un sens al incertitudinii, ci ca expresie a iubirii Sale. Pentru om, Dumnezeu a rânduit cea mai profundă experiență: chemarea la îndumnezeire prin har, pentru ca acesta să devină asemănarea Lui. Spre deosebire de moralitatea relativă, care este expresia unui ideal sau concept mintal, credința este un dar al lui Dumnezeu, o realitate concretă a conștiinței de sine a sufletului omului.
Socrate și Hristos au acceptat sacrificiul suprem, dar motivația lor a fost diferită. Socrate a murit pentru adevărul descoperit prin rațiune, în timp ce Hristos Și-a dat viața pentru salvarea lumii în Adevăr. Dacă acest mare filosof ar fi fost contemporan cu Domnul Iisus, s-ar fi dus la El ziua, nu noaptea, ca Nicodim. Poate chiar ar fi fost el cel care ar fi împlinit misiunea apostolului Pavel. În Ortodoxie, atașamentul sănătos este cel care ne apropie lăuntric de Dumnezeu. Atașamentele disfuncționale sunt cele care nasc frică, dependență și suferință. Ele înlocuiesc nădejdea în Dumnezeu cu hrănirea idolilor lumii acesteia. Psihologia vorbește despre atașamente nesigure (anxios, evitant sau dezorganizat) ca sursă a multor frământări și necazuri. Părinții filocalici ne învață că patimile sunt forme de atașament dezechilibrat care închid sufletul în robie. Cum putem transforma aceste atașamente nesănătoase? Calea Bisericii nu este negarea sentimentelor, ci transfigurarea lor. Fiecare patimă își găsește vindecarea printr-o virtute. Dragostea pentru oameni nu trebuie anulată, ci așezată în ordine – iubind pe ceilalți în Dumnezeu. Sfântul Isaac Sirul spune că sufletul care se predă voii lui Dumnezeu devine liber și împăcat, căci „nimic din cele ale lumii nu-l mai tulbură”. Aceasta este adevărata vindecare: a trăi în lume fără a fi pacientul ei. Glasul Liturghiei îndeamnă stăruitor: „Toată grija cea lumească să o lepădăm și în slujire pe sfinții îngeri să urmăm.” Să lepădăm poverile pe care ni le tot adăugăm, altfel coloana se tasează și devenim asistați cu neputințe. Să nu chinuim pe nimeni, nici emoțional, nici fizic. Oare nu dorim cu adevărat vindecarea, ci doar ameliorarea bolii noastre?! Ne-am împăcat cu boala și fatalitatea? Vedem distorsionat, vedem că suntem chiori? Unde sunt dioptriile? A fi orb este certitudine, a fi chior este periculos: ți se pare că vezi, dar ratezi volumele. Sau, cum spune Anaïs Nin: „Nu vedem lucrurile așa cum sunt ele, ci așa cum suntem noi.”
Astăzi, există o tendință de a prezenta un Iisus modern, diferit de Cel revelat în Evanghelii:
– Predică doar despre iubire, fără a vorbi despre fapte, dreptate și adevăr.
– Promite doar sănătate trupească și bunăstare materială.
– Se conformează gândirii lumii și nu spune nimic care să contravină ideologiilor contemporane.
– Este acceptat de toți – de mișcările New Age, de cei care refuză calea cea strâmtă.
– Nu cere pocăință, nu cere osteneală, ci doar o acceptare confortabilă a sinelui.
Însă Iisus cel adevărat, Cel din Noul Testament, este diferit:
– Predică atât dreptatea, cât și mila lui Dumnezeu.
– Oferă mântuire, nădejde, pace și bucurie.
– Avertizează despre păcat, judecată și răsplată.
– Este disprețuit de lume, pentru că spune adevărul.
– Alege întotdeauna voia Tatălui ceresc.
– Ofensează lumea decăzută cu diagnosticarea Sa, pentru că El este Adevăratul Medic.
Dacă Iisus ar încerca astăzi să hrănească cei 5000 de oameni, ar primi răspunsuri precum:
„Nu pot mânca acest pește, sunt vegan.”
„Această pâine este fără gluten?”
„Peștele acesta este organic? Are mercur?”
Ce ar zice domnul inspector Piedone despre servirea apostolilor, ar respecta normele? Cât de ușor ne preocupăm de detalii ce ne abat de la țintă și pierdem așezarea minții! Dacă nu ne disciplinăm să citim zilnic măcar două capitole din Evanghelie, să ne rugăm dimineața și seara, să participăm la Sfânta Liturghie, cum ne-ar putea întrămăta Dumnezeu o slujire măreață? „Cine este credincios în cele mai mici lucruri, și în cele mari este credincios” (Luca 16,10).
Să fim cuminți. Suntem binecuvântați într-o nouă zi, într-o nouă lună, într-o nouă zidire. Superficialitatea nu dăinuie, iar viclenia contaminează purtătorul cu neîncredere generalizată și paranoia. Un proverb danez spune: „Un câine bun nu aleargă după oricine-l strigă.”
Pr. Prof. Rafael Vintilă
