Cu permisul suspendat, dar la volan

0

Ieri, polițiștii Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au depistat un tânăr de 24 de ani, din aceeași localitate, care conducea un autoturism pe DJ 703A, pe raza localității de domiciliu, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că tânărul figurează cu dreptul de a conduce suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.