Astăzi este Ziua Mondială a Sănătății!

0

Ziua Mondială a Sănătății se celebrează anual  pe data de 7 aprilie. Pe 7 aprilie 1948, a fost înființată Organizația Mondială a Sănătății (OMS), prilej cu care s-a și desfășurat primul consiliu global, ce viza subiectul sănătății. Acest prim eveniment a fost și cel în care s-a decis celebrarea Zilei Mondiale a Sănătății.

 

Doi ani mai târziu, în anul 1950, a fost marcată pentru prima dată Ziua Mondială a Sănătății. Tot atunci a fost creată o campanie de strângere de fonduri, în perioada de dinaintea Zilei Mondiale a Sănătății. Motivul principal a fost acela de a-i ajuta și pe cei din zonele defavorizate ale lumii să aibă acces la servicii medicale esențiale. Iată câteva priorități pe care le are în vedere Organizația Mondială a Sănătății atunci când organizează acest eveniment: fiecare persoană ar trebui să aibă acces la informații și la servicii necesare pentru a-și îngriji sănătatea  proprie și  pe cea a familiei; necesitatea unor lucrători calificați în domeniul sănătății, unde accentul să fie pe oameni; stimularea acțiunii indivizilor și a factorilor decidenți politici pentru a face din asistența medicală o realitate pentru orice categorie socială; înțelegerea importanței asistenței medicale.

 

Președintele SANITAS  Argeș, Doina Fănică: ,,Împreună suntem mai puternici!”

 

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, președintele SANITAS Argeș, Doina Fănică  transmite următorul mesaj:   ,,În această zi, în care sărbătorim  Ziua  Mondială  a Sanătăţii,  Sindicatul Sanitas Argeş, urează profesioniștilor din Sănătate, un călduros

,, La mulţi ani!”. Vă dorim sa rămâneţi  aceleaşi persoane empatice, care prin activitatea dumneavoastră,   aduceţi  o rază de lumină  pentru cei care au   nevoie de sprijinul  dumneavoastră,  să fiţi mândri  de ceea ce faceţi azi si încrezători  în ceea ce veţi face mâine. Într-o lume in continuă schimbare, marcată de nenumărate provocări,  în care sistemele de îngrijire medicală sunt mai mult sau mai puţin susţinute si dezvoltate, dumneavoastră sunteţi pilonii de stabilitate si garanţia ca sănătatea noastră, a tuturor, este pe mâini  bune. Să ne păstrăm împreună speranţa că recunoştinţa  guvernanţilor faţă de dumneavoastră va fi în viitorul apropiat mult mai vizibilă,  mai palpabilă,  să luptăm ca această speranţă sa devină un vis împlinit, pentru că,  de fapt, ,,Împreună suntem mai puternici!”. Vă dorim să rămâneţi aceeaşi echipă sudată,  mereu pregătită să facă faţă oricărui tip de provocare, capabilă  să  aducă   un zîmbet în întunericul suferinţei, sa fiţi şi să rămâneţi mereu o pavăză  între sănătate și boală, ’’cei mai buni dintre cei mai buni’’! Vă dorim sa fiţi sănătoşi, să puteţi alina și veghea durerea omului bolnav, să aveţi multe realizări şi succes în activitatea dumneavoastră! ”.

 

I.I