Doi polițiști de la Biroul Rutier, condamnați!

0

Marți 8 aprilie, au fost condamnați, definitiv, doi polițiști din cadrul Biroului Rutier Pitești, aceștia primind pedepse cu suspendare. Cei doi au fost judecați sub acuzația de abuz în serviciu și fals intelectual, după ce au fost interceptați de ofițerii Anticorupție, în timp ce au prins un coleg circulând cu 145 de kilometri la oră și în loc să-i suspende lui permisul i-au suspendat dreptul de a conduce autovehicule soției acestuia. Agentul pentru care a fost făcut compromisul era, la acea dată, șoferul inspectorului șef al IPJ Argeș.  

În 2022, agentul de poliție D.D., atunci șofer al comandantului IPJ Argeș, a fost prins gonind cu 145 km/h, pe strada Nicolae Dobrin din Pitești, de către agenții E. C. și M. G. din cadrul Biroului Rutier Pitești. Însă polițiștii nu l-au sancționat după ce agentul le-a cerut să o menționeze în procesul verbal ca șofer pe soția sa, pasager în mașină. Niciunul dintre cei implicați nu știa că unii dintre ei erau, deja, urmăriți de către Direcția Generală Anticorupție într-un dosar de luare de mită.

Dosarele s-au judecat separat

Dosarele celor trei polițiști au ajuns în instanță. D.D. a fost judecat pentru instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual. În februarie 2025, acesta a fost condamnat, în primă instanță, la 3 ani și 4 luni închisoare, cu executare. Acesta a contestat decizia iar primul termen de la Curtea de Apel Pitești, instanță care va de hotărârea definitivă, va avea loc la sfârșitul lunii aprilie. E.C și M.G. au fost trimiși în judecată, într-un dosar separat, pentru abuz în serviciu și fals intelectual. Ambii au recunoscut faptele și au cerut să fie judecați în procedură simplificată.

”Încă o dată te rog…ia-i-l, mă, neveste-mi”

În rechizitoriul procurorilor se arată și cum au decurs „negocierile” dintre cei trei polițiști pentru ca inculpatul Daniel Dogaru să nu rămână fără permisul de conducere. Inițial, E. C. i-a cerut lui D. D.: „«să aducă alea, că nu merge» (referindu-se la documentele personale, pentru a-l sanctiona contravențional n. red.), întrucât «se vede prea bine» (fiind vorba de înregistrările aparatului radar n. red.)”. D. D. s-a opus, afirmând: «Hai, mă, nebune, mă ceartă… mă ceartă asta în… Stai așa. Hai, rămâneți… stai să văd pe cine…hai»”. Apoi a intervenit M. G., care i-a spus „Se vede și pă… filmare, se vede mult mai bine”, iar șoferul a replicat: „Lasă, mă, că ea e nevasta-mea, e același nume, D., mașina e pă D.” și apoi l-a întrebat: „Păi, și vrei să mi-l iei mie?…. păi, care inspector șef… ce… să nu vadă ăla acolo… mă bălăcăre ăla… că amenda tot io o plătesc”. În continuare, D. a insistat: „Ce dracu, suntem colegi, dă-l în gura …. la fel aș face și eu… îți dă că e expirat. E expirat, îți dă amendă, îți dă 13 milioane. Numai dacă taci din gură, îți vezi de treabă. (…) Na, viața, e greșeala mea. Încă o dată te rog…ia-i-l, mă, neveste-mi! Sunteți nebuni… Se apucă G. să vorbească… ce să… e nevasta-mea”.

Achitați în primă instanță

În decembrie 2022 dosarul celorlalți doi agenți a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Pitești. Prima sentință a fost dată în iulie 2024, atunci când magistrații au dispus achitarea subofițerilor, E.C. și M.G pentru acuzația de abuz în serviciu și condamnarea lor la pedeapsa de 1 an și 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată, respectiv 1 an închisoare pentru complicitate la fals intelectual. Ambii aveau un termen de supraveghere de câte 2 ani. Decizia a fost atacată cu apel de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Pedepse mărite la apel

Curtea de Apel Pitești a admis contestația procurorilor și au dat o nouă sentință marți 8 aprilie. Magistrații l-au condamnat pe E.C. la 2 ani 4 luni și 10 zile închisoare și pe M.G. la 2 ani și 4 luni închisoare. Termenul de supraveghere a fost mărit la câte 3 ani pentru fiecare.  În plus, E.C. este obligat să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunității, în timp ce M.G. are obligația de a presta 80 de zile de muncă în folosul comunității. Judecătorii au dispus ca timp de an cei doi agenți să nu aibă voie să profeseze ca polițiști. Decizia este definitivă.