Șoferi atenție la radare! Amplă acțiune a polițiștilor!

0

În perioada 7 – 13 aprilie 2025, Poliția Rutieră Argeș desfășoară acțiuni intensificate pentru combaterea vitezei excesive, în cadrul operațiunii SPEED, parte din Programul Operațiunilor Europene 2025, coordonat de ROADPOL – Organizația Polițiilor Rutiere Europene.

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu structurile rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au desfășurat activități specifice pentru depistarea celor care depășesc viteza legală. În sprijinul acestor activități sunt utilizate echipamente moderne de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei.

Astăzi, 9 aprilie, pe întreg parcursul zilei, între orele 00:00 – 24:00, se derulează operațiunea specială „SPEED MARATHON”, o acțiune de amploare ce vizează depistarea și sancționarea abaterilor grave de viteză, una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere.

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri argeșeni au aplicat aproximativ 350 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de peste 80.000 de lei. Dintre acestea, 78 de sancțiuni au fost pentru depășirea vitezei legale, iar în 6 cazuri s-a constatat depășirea cu peste 50 km/h a limitelor legale – situații în care șoferii au fost scoși temporar din trafic, prin reținerea permisului de conducere.